Notaries in Europe directory

Subiectul 39 - Potrivit dispoziţiilor legale privind răspunderea notarilor publici şi în conformitate cu normei deontologiei notariale

39. Potrivit dispoziţiilor legale privind răspunderea notarilor publici şi în conformitate cu normei deontologiei notariale:

a. Răspunderea notarului public poate fi angajată pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale I atunci când acesta nu a cauzat un prejudiciu altei persoane;

b. Dacă notarul public absentează mai mult de 5 zile consecutiv de la biroul notarial, Camei Notarilor Publici trebuie să decidă delegarea unui alt notar pentru îndeplinirea atribuţiilor cel absent şi efectuare unui control profesional-administrativ;

c. Pentru suspendarea din funcţie sau excluderea din profesie este obligatorie o cercetai prealabilă, care se efectuează de către Consiliul de disciplină.

Vezi şi celelalte subiecte: