Regimul separaţiei de bunuri. Regimul participării la achiziţii. Reguli de drept internaţional privat în materia regimurilor matrimoniale
I. REGIMUL SEPARAŢIEI DE BUNURI II. REGIMUL PARTICIPĂRII LA ACHIZIŢII. III. REGIMUL MATRIMONIAL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT ROMÂN
I. REGIMUL SEPARAŢIEI DE BUNURI
Texte aplicabile:
Regimul bunurilor -Art 360
(1) Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată.
(2) Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în June fie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.
Inventarul bunurilor mobile -Art 361
(1) La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire.
(2) Se poate întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri.
(3) In toate cazurile, pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul se anexează la convenţia matrimonială, supunându-se aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială.
(4) In lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor.
(5) Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin
înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege.
Bunurile proprietate comună pe cote-părţi -Art 362
(1) Bunurile dobândite împreună de soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părti, în condiţiile legii.
(2) Dovada coproprietăţii se face în condiţiile art. 361, care se aplică în mod corespunzător.
Folosinţa bunurilor celuilalt soţ-Art 363
(1) Soţul care se foloseşte de bunurile celuilalt soţ, fără împotrivirea acestuia din urmă, are obligaţiile unui uzujriictuar, cu excepţia celor prevăzute la art. 723, 726 şi 727. El este dator să restituie numai fhictele existente la data solicitării lor de celălalt soţ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial.
(2) Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobândeşte un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ, acesta din urmă poate alege, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor.
Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ.
Răspunderea pentru obligaţiile personale - Art 364
(1) Niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile născute din acte săvârşite de celalalt soţ.
(2) Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.
Dreptul de retenţie-Art 365
La încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt.
Separaţia de bunuri se bazează pe principiul independenţei soţilor, atât în repartizarea patrimoniului, a puterilor lor, cât şi în ceea ce priveşte drepturile creditorilor. (Art 360 alin. 1 şi art 364 alin. 1 noul Cod Civil). Totuşi, răspunderea este solidară pentru cheltuielile obişnuite ale căsătoriei şi pentru creşterea copiilor, (art. 364 alin. 2 trebuie coroborat cu art 325 care obligă soţii să îşi acorde sprijin material reciproc, să contribuie la cheltuielile căsătoriei, în raport de mijloacele fiecăruia. Prin convenţia de separaţie de bunuri, soţii ar putea stipula alte procente de contribuţie, dar o convenţie prin care suportarea cheltuielilor ar reveni doar unuia dintre ei este considerată nescrisă, art 325 alin. 2 noul Cod Civil .)
în principiu, la încetarea şi lichidarea regimului separaţiei, niciunul dintre soţi nu are vocaţie de a participa la îmbogăţirea celuilalt. Art 328 noul Cod Civil care reglementează dreptul la compensaţie, face parte din regimul primar şi se aplică şi în cazul soţilor cu separaţie de bunuri. Obţinerea unei compensaţii se întemeiază pe îmbogăţirea fără justă cauză, valoarea acesteia este stabilită în raport cu îmbogăţirea soţului, dar este condiţionată de participarea efectivă la activitatea profesională a celuilalt soţ, dacă participarea sa a despărţit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei. Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru obţinerea unei compensaţii, la lichidarea regimului separaţiei de bunuri, de îmbogăţirea unuia dintre soţi nu va profita şi celuilalt.
Domeniu de recomandare:
- soţii care exercită activităţi profesionale independente, unde există riscul de a suporta un pasiv rezultând dintr-o faptă de natură profesională sau civilă. Pe de altă parte, dacă unul dintre soţi nu lucrează, dacă nu se recurge la regimul matrimonial al participării la achiziţii, soţul care nu lucrează nu va putea beneficia de îmbogăţirea celuilalt, cu excepţia aplicării art. 328 noul Cod Civil privind dreptul la compensaţie.
- soţii care nu sunt la prima căsătorie, mai ales dacă din căsătoriile anterioare au rezultat copii
Acest regim se caracterizează prin simplitate, fiind bine determinate atât bunurile, cât şi drepturile soţilor, dar trebuie corijat prin aplicarea regulilor regimului primar stabilite de art. 312 - art. 328 noul Cod Civil. Aceste reguli limitează independenţa absolută a activului şi pasivului, corijează în unele situaţii dreptul de a gestiona şi dispune liber de bunuri ale soţilor.
In acest caz, trebuie subliniate regulile referitoare la:
- locuinţa familiei, art. 322, noul Cod Civil
Regimul unor acte juridice -Art 322
(1) Fără consimţământul scris al celuilalt soţ, niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinţei familiei şi nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosinţa acesteia.
(2) De asemenea, un soţ nu poate deplasa din locuinţă bunurile ce mobilează sau decorează locuinţa familiei şi nu poate dispune de acestea fără consimţământul scris al celuilalt soţ.
(3) In cazul în care consimţământul este refuzatfără un motiv legitim, celălalt soţ poate să sesizeze instanţa de tutelă, pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului.
(4) Soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă despre acesta, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial.
(5) In lipsa notării locuinţei familiei în cartea funciară, soţul care nu şi-a dat consimţământul nu poate cere anularea actului, ci numai daune-interese de la celălalt soţ, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuinţă a familiei.
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător actelor încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (2).
- actele care pun în pericol grav interesele familiei, art. 316, noul Cod Civil
Actele de dispoziţie care pun în pericol grav interesele familiei -Art 316
(1) în mod excepţional, dacă unul dintre soţi încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a se depăşi în total 2 ani. Hotărârea de încuviinţare a măsurii se comunică în vederea efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz.
(2) Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătoreşti sunt anulabile. Dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an, care începe sa curgă de la data când soţul vătămat a luat cunoştinţă de existenţa actului.
(3) Dispoziţiile art. 346 şi 347 sunt aplicabile în mod corespunzător.
- mandatul judiciar, art. 315, noul Cod Civil
Mandatul judiciar -Art 315
(1) în cazul în care unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă încuviinţarea de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. Prin hotărârea pronunţată se stabilesc condiţiile, limitele şi perioada de valabilitate a acestui mandat.
(2) In afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când soţul reprezentat nu se mai află în situaţia prevăzută la alin. (I) sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator.
(3) Dispoziţiile art. 346şi 347 sunt aplicabile în mod corespunzător.
- cheltuielile căsătoriei, art. 325, noul Cod Civil
Contribuţia soţilor - Art 325
(1) Soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc.
(2) Ei sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel.
(3) Orice convenţie care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soţi este considerată nescrisă.
- răspunderea civilă delictuală a părinţilor pentru fapta copilului, art. 1372, noul Cod Civil
I. Regimul bunurilor, datoriilor şi exercitarea drepturilor
Separaţia bunurilor presupune că fiecare dintre soţi păstrează atât proprietatea exclusivă asupra bunurilor pe care le avea la încheierea căsătoriei, cât şi proprietatea celor pe care le dobândeşte în timpul acesteia, indiferent de originea lor. Spre deosebire de comunitatea de bunuri, distincţiile între bunuri dobândite înainte şi cele dobândite în timpul căsătoriei, cu titlu gratuit sau oneros, nu produc consecinţe juridice.
De asemenea, spre deosebire de caracterul acestor bunuri în regimul comunităţii, stabilit de art. 341 noul Cod Civil, sub regimul separaţiei, soţul este proprietar exclusiv asupra veniturilor din muncă şi a celor asimilate acestora, asupra pensiilor, veniturilor din drepturile de proprietate intelectuală.
Datorită separaţiei lor, între cele două mase patrimoniale, aparţinând celor doi soţi se pot stabili raporturi pecuniare, care vor fi reglementate de dreptul comun.
In regula generală, fiecare soţ achiziţionează bunuri în nume propriu şi pe contul său exclusiv, fără a da celuilalt soţ dreptul de a participa la această dobândire, indiferent de originea finanţării acestei dobândiri.
Totuşi, în temeiul art. 363 alin. 2 noul Cod Civil, dacă unul dintre soţi achiziţionează un bun în nume propriu, utilizând parţial sau total bunuri care aparţin celuilalt soţ, Iară consimţământul acestuia, acesta din urmă poate, proporţional cu bunurile sale proprii utilizate, să ceară celuilalt soţ fie proprietatea-coproprietatea asupra bunului, fie daune-interese. Noul Cod Civil se îndepărtează de dreptul fiancez în această materie, deoarece în dreptul fiancez finanţarea de un soţ a dobândirii de celălalt soţ a unui bun nu dă naştere decât unui drept de creanţă şi nu poate constitui niciodată temei pentru dobândirea unui drept de proprietate.
Dacă finanţarea se face însă cu acordul soţului proprietar al fondurilor, atunci putem fi în prezenţa unei donaţii. Soţul donator poate face o donaţie privind suma de bani, cu care celălalt soţ să achiziţioneze bunul, în proprietate exclusivă, sau să finanţeze exclusiv dobândirea unui bun, în coproprietate cu celălalt soţ. Donaţia privind suma de bani este supusă regulilor speciale de revocare stabilite de art. 1031, noul Cod Civil (Revocabilitatea donaţiei între soţi - Art 1.031 Orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei), fiind deci revocabilă în timpul căsătoriei. Practic, dacă separaţia încetează prin deces şi donaţia de bani nu a fost revocată, la lichidarea regimului, moştenitorii nu vor mai putea cere revocarea donaţiei,
bunul va rămâne câştigat soţului donatar-cumpărător. Apreciem că soţul dobânditor va păstra proprietatea asupra bunului dobândit chiar dacă soţul finanţator ar revoca donaţia sumei cu care a fost plătit preţul, pentru că această revocare nu va avea ca efect desfiinţarea dobândirii, ci va naşte în sarcina soţului donatar obligaţia de a restitui suma de bani ce i-a fost dată. Dacă revocarea este urmată de încetarea regimului matrimonial (spre exemplu în cazul unui divorţ) soţul finanţator va putea exercita asupra bunului dobândit de soţul donatar, dreptul de retenţie prevăzut de art. 365, noul Cod Civil, până la acoperirea integrală a datoriilor.
Dacă operaţiunea urmăreşte scopul de a evita revocabilitatea donaţiilor, simulaţia făcută în acest scop este sancţionată cu nulitatea absolută, conform art. 1033, noul Cod Civil (Donaţiile simulate -Art 1.033 (1) Este lovită de nulitate orice simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi. (2) Este prezumată persoana interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.)
Soţul ce posedă fondurile poate finanţa dobândirea de celălalt soţ, total sau parţial a unui bun, făcând astfel o liberalitate indirectă (în măsura în care prin prisma art. 984 alin. 2, noul Cod Civil care prevede că nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau legat cuprins în testament, mai putem vorbi de acest concept), de exemplu , cu intenţia de a recompensa munca acestuia pentru susţinerea familiei şi a corija dezavantajele patrimoniale pe care le produce regimul separaţiei de bunuri pentru soţul cu venituri mai mici şi care lucrează în gospodărie. Astfel, unul dintre soţi poate deveni cumpărător şi proprietar al unui bun finanţat de celălalt soţ, sau se poate achiziţiona un bun în coproprietate, chiar dacă finanţarea aparţine doar celuilalt soţ.
Natura intenţiei soţului finanţator este foarte importantă. în dreptul fiancez, calificarea intenţiei soţului finanţator a suscitat mai multe curente şi este importantă pentru aplicarea sau excluderea revocabilităţii şi a reducţiunii şi anume ea se poate considera ca fiind o indemnizaţie/compensaţie, ceea ce este posibil şi în dreptul român, în temeiul art. 328, noul Cod Civil, dar numai dacă soţul participă efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ, depăşind limitele obligaţiei de sprijin material. în celelalte cazuri, nu ne rămâne la dispoziţie decât intenţia liberală. (Dreptul la compensaţie - Art 328 Soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.)
Revocarea însă a donaţiei ce are ca obiect fondurile nu va atrage desfiinţarea dreptului de proprietate dobândit în persoana soţului achizitor, ci îl va obliga pe acesta la restituirea sumei de bani, cu aplicarea dreptului comun. De asemenea, dacă donaţia fondurilor nu este revocată, ea va fi însă susceptibilă de reducţiune, dar în măsura în care am aprecia că poate fi considerată o donaţie remuneratorie, ea nu va fi reunită fictiv pentru calcul la masa activului net, în vederea stabilirii rezervei succesorale (art. 1091 alin. 3 noul Cod Civil).
Soţii se bucură nu doar de independenţa activului, dar şi de independenţa pasivului, cu excepţia cazurilor de solidaritate convenţională asumate de cei doi soţi, precum şi de solidaritatea legală în materia cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.
2. Lichidarea regimului
In principiu, noul Cod Civil vorbeşte doar de lichidarea regimului comunităţii şi ar părea că într-adevăr activul şi pasivul, creat de soţii cu separaţie de bunuri, nu comportă necesitatea unei lichidări.
Lichidarea, aşa cum este ea configurată de art. 357, noul Cod Civil, este admisibilă şi în cazul separaţiei de bunuri şi va consta în preluarea bunurilor proprii, partajul bunurilor dobândite în coproprietate şi regularizarea datoriilor.
Temeiul este dat de art. 320, noul Cod Civil care prevede că lichidarea regimului matrimonial are loc în caz de încetare sau de schimbare şi se face prin act autentic sau hotărâre judecătorească. Conform art. 319, noul Cod Civil regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei.
Spre deosebire de dreptul francez nu exista nici reguli de lichidare, nici reguli de evaluare distincte. Apreciem că evaluarea bunurilor se va face la declaraţia părţilor, în momentul lichidării, ceea ce poate duce la consecinţe injuste, pentru că ar trebui să existe modalităţi de evaluare şi la data achiziţiei.
Utilitatea unei lichidări a regimului separaţiei apare dacă soţii au dobândit bunuri în coproprietate, şi-au asumat solidar şi eventuale datorii, dacă avem de-a face cu drepturi de creanţă născute în temeiul art. 363 alin. 2, noul Cod Civil prin achiziţia de bunuri cu fondurile soţului neproprietar, dacă s-au efectuat lucrări de amenajare, construcţii la bunurile în coproprietate finanţate doar de unul dintre soţi. în aceste cazuri este necesară o operaţiune, care poate nu este popriu-zis o lichidare, ci mai mult o regularizare a situaţiei bunurilor, a creanţelor între soţi sau a datoriilor către terţi.
II. REGIMUL PARTICIPĂRII LA ACHIZIŢII
Temei juridic - art. 360 alin. 2, noul Cod Civil
Prin convenţie matrimonială părţile pot stipula
clauze privind lichidarea regimului matrimonial în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în funcţie de care se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate dintre diferenţa valorica dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau n natură.
- regimul prezintă toate caracterele separaţiei de bunuri, la care se adaugă reguli speciale de lichidare.
- noţiunea de masă de bunuri achiziţionate se determină prin compararea patrimoniului iniţial cu patrimoniul final al fiecăruia dintre soţi.
- proba conţinutului masei de bunuri achiziţionate se face în conformitate cu dispoziţiile art. 361, noul Cod Civil pentru bunuri mobile şi art. 362, noul Cod Civil pentru bunuri imobile.
- separaţia priveşte atât activul cât şi pasivul
- spre deosebire de dreptul francez, nu există limite ale dreptului de a dispune de bunurile achiziţionate în timpul acestui regim, altele decât cele întemeiate pe art. 316, noul Cod Civil - acte prin care se pun în pericol grav interesele familiei. Soţul care ar putea avea dreptul la creanţa de participare la dizolvarea regimului nu este protejat împotriva unei gestiuni frauduloase sau egoiste a celuilalt soţ, care sub regimul separaţiei, deţine deplina libertate de a dispune de bunurile sale proprii, indiferent că ele au fost aduse la încheierea căsătoriei, sau că au fost achiziţionate în timpul căsătoriei, cu excepţia regulilor referitoare la locuinţa familială.
- în principiu, soţul vătămat prin acte frauduloase ale celuilalt soţ prin care acesta a dorit să diminueze solvabilitatea sa cu privire la plata şi cuantumul creanţei de participare, are exerciţiul unei acţiuni revocatorii întemeiate pe art. 1562, noul Cod Civil, alin. 1 şi 2. Cu toate acestea, condiţiile de exercitare sunt restrictive pentru situaţia dată şi presupun încetarea regimului matrimonial. Doar din acest moment unul dintre soţi este creditor al celuilalt pentru creanţa de participare (chiar dacă aceasta nu a fost încă stabilită printr-un act de lichidare, dar ea este certă, ceea ce permite în temeiul art. 1563 noul Cod Civil exercitarea acţiunii). Dacă dovedeşte un prejudiciu, soţul-creditor poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de soţul-debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi măreşte sau îşi creează o stare de insolvabilitate. Această ipoteză se aplică doar pentru actele încheiate cu titlu gratuit. Pentru cele cu titlu oneros este necesar ca terţul contractant să fie de rea credinţă, adică să fi cunoscut faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. Nu există un text special ca în dreptul francez referitor la acţiunea revocatorie a soţului debitor fraudulos, nici texte care să instaureze prezumţii de fraudă în această materie.
Noţiune-Art 1.562
(1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate impozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.
(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul ca debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.
Condiţii privitoare la creanţă -Art 1.563
Creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.
Termen de prescripţie -Art 1.564
Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.
Efectele admiterii acţiunii -Art 1.565
(1) Actul atacat va fi declarat impozabil atâtfaţă de creditorul care a introdus acţiunea, cât şi faţă de toţi ceilalţi creditori care, putând introduce acţiunea, au intervenit în cauză. Aceştia vor avea dreptul de a fi plătiţi din preţul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferinţă existente între ei.
(2) Terţul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acţiunii o suma de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. In caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii indisponi-bilizează bunul până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea, dispoziţiile privitoare la publicitatea şi efectele clauzei de inalienabilitate aplicăndu-se în mod corespunzător.
- noţiunea de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi trebuie să excludă bunurile dobândite de oricare dintre soţi şi care sub regimul comunităţii legale ar fi constituit bunuri proprii ale soţului dobânditor. Din
păcate, această prevedere expresă a art. 1570 C. Civ. fr. nu a fost preluată de noul Cod Civil, dar logica juridică ne conduce spre o asemenea concluzie. Cauza raportului obligaţional care se naşte între soţii cu participare la achiziţii la momentul lichidării este îmbogăţirea unuia dintre soţi în
defavoarea celuilalt, dar bunurile dobândite prin donaţie, moştenire etc. prevăzute la art. 340, noul Cod Civil, nici sub regimul comunităţii legale nu ar fi fost supuse lichidării, fiind bunuri proprii ale soţului dobânditor, în general fiind întemeiate pe un caracter intuitu personae al dobândirii. Cu atât mai puţin, dobândirea unui asemenea bun în timpul căsătoriei cu participare la achiziţii nu poate da naştere unei creanţe de participare. Pentru proba patrimoniului originar se vor aplica dispoziţiile art. 361, noul Cod Civil şi ale art. 362, alin. 2 noul Cod Civil. Prin achiziţii nete, doctrina franceză înţelege valoarea îmbogăţirii soţului prin munca şi economiile sale şi nu valoarea îmbogăţirii globale.
- de asemenea, lipsesc reguli de evaluare a
bunurilor, deoarece masa de bunuri achiziţionate este doar o valoare contabilă, exprimată în monedă şi nu un patrimoniu. Patrimoniul originar şi cel final trebuie evaluate. Mai ales dacă bunuri originare au fost înstrăinate şi/sau bunuri noi s-au subrogat celor originare. în principiu,valoarea patrimoniului iniţial se stabileşte prin raportare la ziua lichidării, adică bunurile iniţiale sunt evaluate la valoarea din ziua lichidării. Bunurile înstrăinate, dacă nu a operat subrogaţia, trebuie să figureze în patrimoniul iniţial cu valoarea de la data înstrăinării. Dacă a operat subrogaţia, avem două ipoteze: dacă bunul nou a fost finanţat integral cu vechiul bun, atunci valoarea bunului nou subrogat trebuie să figureze în patrimoniul iniţial; dacă bunul originar a permis numai parţial finanţarea unui nou bun, atunci în activul originar se va regăsi numai fracţiunea din bunul subrogat, corespunzătoare finanţării.
- din activ se deduce pasivul originar. Dacă pasivul originar depăşeşte activul, atunci activul net se consideră zero.
- activul final cuprinde toate bunurile, inclusiv cele originare, care au mai rămas în patrimoniul soţului şi cele care ar fi fost proprii.
- momentul la care se naşte dreptul la creanţa de participare este momentul încetării regimului matrimonial, în cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi, la data introducerii cererii de divorţ, conform art. 385 alin. 1, noul Cod Civil, dar în temeiul alin. 2 oricare dintre soţi poate cere instanţei să constate că regimul matrimonial a încetat la data separaţiei în fapt. In cazul încetării regimului matrimonial prin deces, dreptul la creanţa de participare ia naştere la data decesului. Lipseşte o prevedere clară ca în dreptul francez, dar este evident că dreptul soţului decedat de a participa la achiziţiile celuilalt soţ se transmite moştenitorilor acestuia.
- apreciem că acţiunea în lichidare judiciară a creanţei de participare este prescriptibilă în termenul de trei ani de la data încetării regimului, în temeiul art. 2517, noul Cod Civil, coroborat cu art. 2502, noul Cod Civil. Spre deosebire de acţiunea de partaj, care este imprescriptibilă, creanţa de partcipare urmează regulile obişnuite ale prescripţiei drepturilor de creanţă.
- soţii pot stabili alte reguli pentru lichidarea regimului lor şi calculul creanţei de participare. Nu există o prevedere expresă care să limiteze dreptul soţilor de a stipula în această materie, singurele limite sunt cele deduse din respectarea regimului primar sau al altor reguli imperative. în practica franceză se utilizează, spre exemplu, clauze de excludere a bunurilor profesionale de la participarea la achiziţii, sau de excludere de la lichidare a creanţei de participare, în caz de divorţ sau de deces, clauze de diminuare a patrimoniului originar etc.
III. REGIMUL MATRIMONIAL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT ROMÂN
Conform art. 2590 alin. 1, noul Cod Civil, legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de soţi. In temeiul alin. 2, libertatea de alegere este limitată la legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei îşi are reşedinţa obişnuită la data alegerii;legea statului a cărui cetăţenie o are oricare dintre ei la data alegerii;legea statului unde îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită comună, după celebrarea căsătoriei.
Este important să precizăm că soţii nu pot alege mai multe legi aplicabile regimului lor matrimonial şi, spre deosebire de materia contractului, nu pot alege orice lege aplicabilă. Prevederea este asemănătoare cu cea a art. 3 din Convenţia de la Haga din 04 martie 1978 cu privire la legea aplicabilă regimurilor matrimoniale - ratificată de Franţa - cu diferenţa că ultima ipoteză presupune reşedinţa comună, în cazul textului din noul Cod Civil şi reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi, în cazul Convenţiei de la Haga.
Această lege, desemnată de soţi ca aplicabilă, va reglementa toate bunurile soţilor, indiferent de locul situării acestora, domeniul său de aplicare fiind stabilit de art. 2593, noul Cod Civil. O prevedere care se regăseşte în Convenţia de la Haga, atât la art. 3 alin. 2, cât şi la art. 6 alin. 2, care ar fi putut fi utilă şi în noul Cod Civil, dă dreptul soţilor, atât la alegerea unei legi aplicabile, înainte de încheierea căsătoriei, cât şi la schimbarea prin convenţie a legii anterior aplicabile, fie că ea era determinată obiectiv sau subiectiv, să supună bunurile imobile legii locului situării acestora.
în temeiul art. 2591 alin. 1, convenţia de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se poate încheia fie înainte de celebrarea căsătoriei, fie la momentul încheierii căsătoriei, fie în timpul căsătoriei. Aceasta înseamnă atât că soţii pot desemna legea aplicabilă, dar şi că pot modifica în timpul căsătoriei legea, până atunci aplicabilă, chiar dacă este vorba de o lege aleasă de ei sau o lege care a fost determinată obiectiv. Efectele acestei alegeri sunt totuşi limitate pentru viitor şi cu protejarea drepturilor terţilor.
Condiţiile de formă ale convenţiei de alegere a legii aplicabile sunt cele prevăzute fie de legea aplicabilă regimului matrimonial, fie de legea locului încheierii convenţiei de alegere. în toate cazurile, alegerea legii aplicabile trebuie să fie expresă şi constatată printr-un înscris semnat şi datat de soţi sau să rezulte in mod neîndoielnic din clauzele unei convenţii matrimoniale. Când legea română este aplicabilă, trebuie respectate exigenţele de formă stabilite de aceasta pentru validitatea convenţiei matrimoniale.
Aplicaţie practică:
- dacă soţii se căsătoresc în faţa unei autorităţi străine, cel puţin unul dintre ei este cetăţean român, solicită, în temeiul art. 44 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, transcrierea căsătoriei. în certificatul de căsătorie nu s-a făcut menţiune despre alegerea legii aplicabile. Consulul va trebui să îi întrebe în primul rând dacă au făcut o convenţie de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial, dacă da, va putea nota acest fapt, iar când legea aplicabilă este legea română, atunci convenţia de alegere a legii aplicabile va trebui să îmbrace forma autentică şi să urmeze publicitatea prevăzută la art. 334, noul Cod Civil. Aşadar, chiar dacă soţii nu au ales un regim matrimonial convenţional, ci numai legea aplicabilă ca fiind cea română, un exemplar al convenţiei de alegere va fi comunicat RNNRM şi un exemplar va fi păstrat de consul ca să facă menţiunile corespunzătoare în registrele de stare civilă, în continuare aplicându-se art. 44 alin. 2 din Legea nr. 119/1996.
Notă: In ceea ce priveşte situaţia actelor de stare civilă ale cetăţenilor străini cu domiciliul sau reşedinţa în România, cât şi pe cetăţenii români aflaţi în străinătate sunt incidente dispoziţiile art. 4, art. 43 şi ale art. 44 alin. 3 din Legea nr. 119/1996, republicată.
Art 4
(1) Cetăţenii străini care au domiciliul sau se află temporar în România pot cere înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români.
(2) Persoanele fără cetăţenie sunt obligate să solicite înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă.
(3) Cetăţenii străini pot cere, iar persoanele fără cetăţenie sunt obligate să solicite înscrierea de menţiuni pe actele de stare civilă întocmite în registrele de stare civilă române.
(4) Dacă un cetăţean străin s-a căsătorit sau a decedat pe teritoriul României, ofiţerul de stare civilă care a întocmit actul va trimite, în termen de 5 zile de la înregistrare, un extras de pe actul respectiv organului competent al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care îl va transmite misiunii diplomatice sau oficiului consular al ţării respective acreditate în România, potrivit obligaţiilor izvorâte din tratate, acorduri sau convenţii la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.
Art 43
(1) întocmirea actelor de stare civilă privind pe cetăţenii români aflaţi în străinătate se face la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de carieră ale României sau la autorităţile locale competente.
(2) Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot solicita înscrierea în registrele de stare civilă române, de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României, a certificatelor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, care îi priveşte, în cazul în care înregistrarea actului sau faptului de stare civilă a fost făcută în prealabil la autoritatea din statul în care aceştia se află; înscrierea se face cu aprobarea şefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora se motivează.
(3) Autoritatea competentă în materie de evidenţă a populaţiei repartizează misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României liste cu coduri numerice precalculate, în vederea înscrierii lor în actele de naştere întocmite şi în certificatele eliberate în baza acestora.
Art 44
(1) Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României încheie căsătorii între cetăţeni români sau dacă unul dintre viitorii soţi este cetăţean român, dacă aceasta este în concordanţă cu legislaţia ţării în care sunt acreditaţi şi dacă cel puţin unul dintre viitorii soţi, cetăţean român, are domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia consulară a misiunii diplomatice ori a oficiului consular.
(2) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României trimit, prin Ministerul Afacerilor Externe, actele din primul exemplar al registrelor de stare civilă, pe măsura completării lor, la serviciul public
comunitar local de evidenţă a persoanelor al sectorului 1 al municipiului Bucureşti, împreună cu documentele primare pe baza cărora s-a întocmit actul Al doilea exemplar al actelor din registrele de stare civilă va fi trimis, în termen de 30 de zile de la data când toate actele au fost completate, la serviciulpublic comunitar local de evidenţă a persoanelor al municipiului Bucureşti.
(3) Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române. Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă se efectuează cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei. Cetăţeanul mmân este obligat ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază.
(4) înscrierea sau transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatelor sau a extraselor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, care nu conţin toate rubricile prevăzute de certificatele de stare civilă române, se efectuează pe baza documentului original emis de autorităţile străine şi a altor înscrisuri autentice, emise de autorităţile publice competente române sau, după caz, străine, care fac dovada datelor ce trebuie înscrise la rubricile respective, prezentate de solicitant.
(5) Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti.
(6) Cetăţenii români ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate în localităţi care au aparţinut României, iar în prezent se găsesc pe teritoriul altor state, pot solicita întocmirea actelor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi au domiciliul, pe baza extrasului de pe actul de stare civilă ce se găseşte în păstrarea Arhivelor Naţionale, cu aplicarea prevederilor art. 11 alin. (3). Transcrierea acestor extrase în registrele de stare civilă se face cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului şi cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti.
în lipsa unei alegeri, regimul matrimonial este supus legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei. In temeiul ait. 2589, legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei este legea reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar în lipsă, legea cetăţeniei comune a soţilor. în lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată. Punctul de legătură principal în determinarea legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei este reşedinţa comună a soţilor, iar în lipsa acesteia, cetăţenia lor comună. Trebuie subliniat faptul că noţiunea de reşedinţă în dreptul internaţional privat este diferită de noţiunea de reşedinţă în dreptul intern. Astfel, în dreptul intern reşedinţa este definită de art. 88, noul Cod Civil, ca fiind locul unde persoana fizică îşi are locuinţa secundară, iar proba acesteia se poate face numai cu menţiunile înscrise în cartea de identitate, conform art 91, noul Cod Civil. în dreptul internaţional privat, determinarea şi proba reşedinţei se face conform art. 2570, noul Cod Civil. Astfel, reşedinţa obişnuită a persoanei fizice este în statul în care persoana îşi are locuinţa sau aşezarea principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare, iar proba acesteia se poate face prin orice mijloc.
Alineatele 2 şi 3 din art. 2589, noul Cod Civil, sunt de o importanţă deosebită. Ele stabilesc caracterul imperativ al legii determinate obiectiv, cu privire la regimul primar şi al legii locului situării locuinţei familiale, cu privire la drepturile soţilor şi regimul juridic al actelor asupra acesteia, independent de regimul matrimonial ales.
(2)Legea determinată potrivit alin. (1) se aplică atât efectelor personale, cât şi efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează şi de la care soţii nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceştia.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), drepturile soţilor asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată.
In situaţia în care soţii aleg o altă lege aplicabilă regimului lor matrimonial, în conformitate cu art. 2590 din noul Cod Civil, regimul primar va fi cel stabilit de legea determinată, potrivit art. 2589 şi nu de legea pe care ei au ales-o. De asemenea, dispoziţiile ce protejează locuinţa familială şi actele juridice cu privire la acestea sunt cele stabilite de legea locului unde aceasta este situată.
In acest sens, s-a pronunţat şi Curtea de Casaţie franceză care leagă regimul primar de statutul personal şi nu de legea aplicabilă regimului matrimonial,
considerând regulile regimului primar (corespondentul art. 312 - art.328 noul Cod Civil) sunt de aplicare teritorială în Franţa, fiind calificate lois de police sau legi de aplicare imediată, aplicabile prin simplul efect al căsătoriei, indiferent de regimul matrimonial ales.
De exemplu, doi soţi cetăţeni români, unul cu reşedinţa în Franţa şi altul cu reşedinţa în Italia. Ei aleg ca lege aplicabilă regimului lor matrimonial legea franceză, ca lege a statului pe teritoriul căruia unul dintre soţi are reşedinţa obişnuită în momentul alegerii, conform art. 2590 alin.2 lit. a. în temeiul alin. 2 al art. 2589, regimul primar este reglementat de legea română. De asemenea, dacă ei achiziţionează o locuinţă familială în România, drepturile soţilor asupra acesteia vor fi cele prevăzute de legea română, chiar dacă regimul lor matrimonial este guvernat de o altă lege.
Atunci când locuinţa familiei este situată în România, indiferent de legea aplicabilă regimului matrimonial, atât noţiunea de locuinţă a familiei, cât şi drepturile soţilor asupra acesteia vor fi stabilite de prevederile art. 321-art. 323 noul Cod Civil.
Art 2592 - Determinarea obiectivă a legii aplicabile regimului matrimonial
Dacă soţii nu au ales legea aplicabilă regimului lor matrimonial, acesta este supus legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei.
Art 2593 - Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial
(1) Legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează:
a) condiţiile de validitate a convenţiei privind alegerea legii aplicabile, cu excepţia capacităţii;
b) admisibilitatea şi condiţiile de validitate ale convenţiei matrimoniale, cu excepţia capacităţii;
c) limitele alegerii regimului matrimonial;
d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial şi efectele acestei schimbări;
e) conţinutul patrimoniului fiecăruia dintre soţi, drepturile soţilor asupra bunurilor, precum şi regimul datoriilor soţilor;
f) încetarea şi lichidarea regimului matrimonial, precum şi regulile privind împărţeala bunurilor comune.
(2) Cu toate acestea, formarea loturilor, precum şi atribuirea lor sunt supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului.
Domeniul de reglementare a legii aplicabile regimului matrimonial este clar stabilit şi exceptează de la aceasta formarea loturilor şi atribuirea acestora. Alineatul 2 trebuie corelat cu dispoziţiile art. 2613 din noul Cod Civil privind legea aplicabilă bunurilor. Astfel, natura şi întinderea drepturilor reale asupra bunurilor va fi totuşi stabilită de legea locului situării. Spre exemplu, o clauză de preciput va fi supusă legii aplicabile regimului matrimonial, dar dacă aceasta are ca obiect uzufructul unui bun imobil situat în Anglia, stat care nu cunoaşte dreptul de uzufruct, această clauză va fi inaplicabilă.
In exemplul dat la art. 2589, chiar dacă legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de părţi, adică legea franceză, şi aceasta va stabili modul în care se lichidează regimul matrimonial, pentru formarea loturilor ce cuprind bunuri situate în România şi atribuirea acestora se va aplica legea română. Cu toate acestea, în cazul soţilor care au bunuri pe teritoriul mai multor state şi loturile conţin bunuri din state diferite, se va proceda la o aplicare simultană a mai multor legi, în funcţie de situarea bunurilor. Trebuie menţionat că operaţiunile de publicitate ale actului de partaj vor fi supuse dispoziţiilor art. 2626 din Noul Cod Civil.
Art 2594 - Legea aplicabilă condiţiilor de formă ale convenţiei matrimoniale
Condiţiile de formă cerute pentru încheierea convenţiei matrimoniale sunt cele prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial sau cele prevăzute de legea locului unde aceasta se încheie.
Art 2595 - Ocrotirea terţilor
(1) Măsurile de publicitate şi opozabilitatea regimului matrimonial faţă de terţi sunt supuse legii aplicabile regimului matrimonial.
(2) Cu toate acestea, atunci când la data naşterii raportului juridic dintre un soţ şi un terţ aceştia aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul aceluiaşi stat, este aplicabilă legea acestui stat, cu excepţia următoarelor cazuri:
a) au fost îndeplinite condiţiile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial;
b) terţul cunoştea, la data naşterii raportului juridic, regimul matrimonial sau l-a ignorat cu imprudenţă din partea sa;
c) au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia este situat imobilul.
Art 2596 - Schimbarea reşedinţei obişnuite sau a cetăţeniei
(1) Legea reşedinţei obişnuite comune sau legea cetăţeniei comune a soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după caz, reşedinţa obişnuită sau cetăţenia.
(2) Dacă ambii soţi îşi schimbă reşedinţa obişnuită sau, după caz, cetăţenia, legea comună a noii reşedinţe obişnuite sau a noii cetăţenii se aplică regimului matrimonial numai pentru viitor, dacă soţii nu au convenit altfel, şi, în niciun caz, nu poate prejudicia drepturile terţilor.
(3) Cu toate acestea, dacă soţii au ales legea aplicabilă regimului matrimonial, ea rămâne aceeaşi, chiar dacă soţii îşi schimbă reşedinţa obişnuită sau cetăţenia.
în dreptul internaţional privat român este consacrat, după acelaşi model al Convenţiei de la Haga, principiul mutabilităţii automate a legii aplicabile. Astfel, schimb aria punctului de legătură folosit în determinarea legii aplicabile duce la schimbarea legii aplicabile. Cu toate acestea, pentru că punctul de legătură este reşedinţa comună , respectiv cetăţenia comună a soţilor, faptul că doar unul dintre soţi şi-a schimbat reşedinţa sau cetăţenia nu poate fi de natură să schimbe legea aplicabilă.
De asemenea, soţii pot împiedica prin convenţie mutabilitatea automată, în aceleaşi condiţii în care pot alege o altă lege aplicabilă regimului matrimonial, cu respectarea condiţiilor de formă şi publicitate, prevăzute de art. 2591 alin. 2, noul Cod Civil.
De asemenea, mutabilitatea automată nu se aplică şi soţilor care au ales legea aplicabilă în temeiul art. 2590 alin. 2, noul Cod Civil. Dacă soţii au ales o lege aplicabilă, faptul că şi-au schimbat reşedinţa comună sau cetăţenia comună este fară efect în privinţa legii aplicabile regimului matrimonial, care va fi în continuare supus legii pe care ei au desemnat-o ca aplicabilă.
| ← Certificatul de moştenitor — titlu de proprietate pentru... | Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor în noul... → |
|---|