Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor în noul Cod Civil
I. ASPECTE GENERALE. II. REGIMUL COMUNITĂŢII LEGALE ŞI AL COMUNITĂŢII CONVENŢIONALE
I. ASPECTE GENERALE
Codul civil care a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011 a venit sa răspundă unor aşteptări îndelungi ale societăţii româneşti, în ceea ce priveşte raporturile patrimoniale între soţi.
Codul familiei, adoptat în anul 1954 şi care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1955, impunea ca unic regim matrimonial, aplicabil soţilor, regimul comunităţii legale obligatorii, de la care nu se putea deroga.
Acest regim s-a aplicat tuturor căsătoriilor care au fost încheiate după data intrării sale în vigoare, dar şi tuturor căsătoriilor care erau încheiate şi au continuat să existe şi după data de 1 ianuarie 1955.
Evoluţia socială şi schimbările produse în societatea românească au impus adaptarea legislaţiei la cerinţele populaţiei, care se vedea obligată să se supună unor reguli foarte restrictive şi anacronice, în ceea ce priveşte relaţiile patrimoniale dintre soţi.
Astfel, prin noul Cod civil a fost înlăturat regimul comunităţii legale obligatorii, prevăzut de articolul 30 din fostul Cod al familiei.
Conform noilor prevederi legale, soţii pot alege unul din cele trei regimuri matrimoniale:
- comunitatea legală (ca regulă generală, în cazul în care soţii nu optează pentru un alt regim, prin încheierea unei convenţii matrimoniale)
- separaţia de bunuri
- comunitatea convenţională.
Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei CONVENŢII MATRIMONIALE.
Convenţia matrimonială poate fi încheiată:
- înainte de încheierea căsătoriei, dar efectele unei asemenea convenţii matrimoniale se produc numai după încheierea căsătoriei sau
- după încheierea căsătoriei, iar efectele unei asemenea convenţii matrimoniale se produc de la data prevăzută de părţi sau, în lipsa unei asemenea date, de la încheierea convenţiei.
In timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat, în condiţiile legii, respectiv dacă a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei
Convenţiile matrimoniale se încheie prin înscris autentificat de notarul public (sub sancţiunea nulităţii absolute).
La încheierea convenţiei matrimoniale este necesar consimţământul tuturor părţilor.
La încheierea convenţiei matrimoniale, părţile se pot prezenta personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială, având conţinutul predeterminat.
Pentru a putea fi opozabilă terţilor (pentru a putea fi cunoscută de orice persoană interesată), convenţia matrimonială
se înscrie în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, iar
- notarul care a autentificat convenţia matrimonială trimite, din oficiu, un exemplar al convenţiei la serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei, pentru a se face menţiune pe actul de căsătorie,
- în funcţie de natura bunurilor, convenţiile matrimoniale se vor înscrie în Cartea Funciară, Registrul Comerţului, precum şi în alte registre de publicitate prevăzute de lege.
Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate în privinţa convenţiilor matrimoniale face ca soţii să fie consideraţi de terţii de bună-credinţă ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale.
Prin alegerea unuia din cele trei regimuri matrimoniale posibile, soţii nu pot, însă, deroga de la regulile generale (dispoziţiile comune) care sunt aplicabile tuturor regimurilor matrimoniale.
Astfel:
1. Codul civil instituie principiul independenţei patrimoniale a soţilor, în sensul că:
- fiecare soţ poate să încheie caice acte juridice cu celălalt soţ sau cu terţe persoane, dacă prin lege nu se prevede altfel;
- fiecare dintre soţi poate face singur, fără acordul celuilalt soţ, depozite bancare, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea;
- fiecare soţ este liber să exercite o profesie şi să dispună, în condiţiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei;
- soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.
Cu toate acestea, fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat se poate adresa instanţei de tutelă;
2. Drepturile patrimoniale ale soţilor, stabilite potrivit regimului matrimonial adoptat, pot fi exercitate personal sau prin mandatar. Astfel:
- un soţ poate să dea mandat celuilalt soţ să-l reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial (mandatul convenţional);
- în cazuri excepţionale, atunci când unul dintre soţi este în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă încuviinţarea de a-1 reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are, potrivit regimului matrimonial. Instanţa stabileşte condiţiile, limitele şi perioada de valabilitate a acestui mandat judiciar.
3. Pentru prima dată, legiuitorul a introdus, a definit şi a stabilit regimul juridic al locuinţei familiei, acordându-i acesteia o protecţie specială.
Locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii.
Niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv al imobilului care reprezintă locuinţa familiei (l-a dobândit ca bun propriu înainte de căsătorie, sau prin moştenire etc.), nu poate înstrăina, închiria sau da în comodat locuinţa, fără consimţământul scris al celuilalt soţ.
Pentru opozabilitate faţă de terţi, oricare dintre soţi poate cere notarea în Cartea Funciară a faptului că un anumit imobil reprezintă locuinţa familiei sale.
Nu doar imobilul ce reprezintă locuinţa familiei, dar şi bunurile ce mobilează sau decorează locuinţa familiei nu pot fi înstrăinate decât cu acordul scris al celuilalt soţ.
în cazul în care celălalt soţ refuză să îşi dea acordul la înstrăinarea acestor bunuri sau a imobilului - locuinţa familiei fără un motiv legitim, soţul interesat se poate adresa instanţei de tutelă pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului.
4. Contribuţia soţilor la cheltuielile căsătoriei.
- soţii sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la suportarea cheltuielilor căsătoriei. Prin convenţie matrimonială se poate stabili altfel, dar nu este posibil ca doar unul dintre soţi să contribuie exclusiv la suportarea cheltuielilor căsătoriei;
- munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei.
5. Prin prevederile Codului civil a fost reglementată instituţia clauzei de preciput, pe care soţii o pot introduce în cuprinsul convenţiei matrimoniale.
Prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia, fără plată, înainte de partajul moştenirii unul sau mai multe din bunurile comune deţinute în devălmăşie sau în coproprietate.
Clauza de preciput poate să fie stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în favoarea unuia dintre ei.
Clauza de preciput este o instituţie de sine stătătoare şi nu este considerată o donaţie făcută soţului supravieţuitor, astfel încât ea nu va fi supusă raportului donaţiilor la momentul dezbaterii succesiunii, însă clauza de preciput va putea să fie supusă reducţiunii în cazul în care, prin aplicarea sa, moştenitorii rezervataii îşi vor vederea încălcată rezerva succesorală.
Executarea clauzei de preciput se face în natură şi doar dacă acest lucru nu este posibil, executarea ei se va face prin echivalent.
II. REGIMUL COMUNITĂŢII LEGALE ŞI AL COMUNITĂŢII CONVENŢIONALE
II. 1 REGIMUL COMUNITĂŢII LEGALE
1.1. Categorii de bunuri. Bunuri comune. Bunuri proprii
In regimul general al comunităţii legale, se regăsesc trei categorii de bunuri ale soţilor
a. Bunurile comune ale soţilor:
- bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.
Codul Civil instituie, în mod explicit, prezumţia relativă a contribuţiei egale a soţilor la dobândirea bunurilor comune;
Regimul juridic al bunurilor comune:
- în privinţa actelor de conservare, de folosinţă şi de administrare
Regula: mandat tacit reciproc prezumat (inclusiv pentru actele de dobândire a bunurilor comune)
Excepţia: schimbarea destinaţiei bunului comun nu se poate face decât prin acordul soţilor (inclusiv în cazul în care locuinţa comună este într-un imobil proprietatea exclusivă a unuia dintre soţi - art.322)
- în privinţa actelor de înstrăinare şi grevare
Regula: este necesar acordul expres al ambilor soţi;
Excepţia: darurile obişnuite;
- actele prin care unul dintre soţi dispune singur, cu titlu oneros, de un bun mobil comun, a cărui înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate.
încălcarea acestor prevederi legale privitoare la consimţământul soţilor la încheierea actelor de conservare, folosinţă şi de administrare, respectiv a actelor de înstrăinare şi grevare, conduce la aplicarea unor sancţiuni specifice:
între soţi:
- daune interese - soţul prejudiciat poate cere daune interese de la celălalt soţ (terţul dobânditor de bună-credinţă nu este afectat în drepturile dobândite)
- nulitate relativă - în cazul actului încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ, atunci când acest consimţământ este necesar, potrivit legii.
faţă de terţi
Terţul dobânditor care a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului este apărat de efectele nulităţii.
b. Bunurile proprii ale fiecăruia dintre soţi:
- venituri cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală.
Categoriile de bunuri proprii:
Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
- bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
- bunurile de uz personal;
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
- drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
- bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
- indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
- bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
- fructele bunurilor proprii.
Regimul juridic al bunurilor proprii:
Regula: Fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune liber de bunurile sale proprii, în condiţiile legii;
Excepţia: niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune, fără consimţământul scris al celuilalt soţ, de drepturile asupra locuinţei familiei. Oricare dintre soţi poate cere notarea în Cartea Funciară, în condiţiile legii, a unui imobil ca locuinţă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.
c. Veniturile din muncă şi cele asimilate acestora
Sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, doar dacă creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii:
- veniturile din muncă;
- pensiile din cadrul asigurărilor sociale (şi alte asemenea);
Participarea unuia dintre soţi în calitate de asociat sau acţionar într-o societate comercială, calificarea (ca bun propriu sau bun comun) a părţii sociale sau a acţiunilor.
Aportul de bunuri comune la societăţi, asociaţii sau fundaţii - este asimilat unui act de înstrăinare sunt aplicabile prevederile cu privire la consimţământ şi sancţiuni în caz de nerespectare
Regula: este necesar acordul comun al soţilor, sub sancţiunea nulităţii relative;
Excepţia: în cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, soţul care nu şi-a dat acordul poate cere doar daune-interese de la celălalt soţ.
Regimul juridic al părţilor sociale/acţiunilor:
- părţile sociale/acţiunile dobândite prin aportarea unor bunuri comune devin bunuri comune
- pentru exercitarea drepturilor ce le revin în calitate de asociaţi, soţii trebuie să desemneze un reprezentant comun (care poate fi oricare dintre soţi sau un terţ).
Soţul-asociat exercită singur toate drepturile ce decurg din această calitate.
1.2. Dovada bunurilor soţilor
Cum se poate face dovada că un anumit bun este bun propriu sau bun comun al soţilor.
- Bunuri imobile - prin înscrisuri
- Bunuri mobile:
- între soţi: prin orice mijloc de probă, respectiv în condiţiile legii pentru bunurile dobândite prin moştenire sau donaţie
- faţă de terţi: prin INVENTAR încheiat anterior încheierii căsătoriei, fie de notarul public, fie sub semnătură privată.
- în lipsa inventarului —►prezumţie relativă de bun comun
1.3. Datoriile comune ale soţilor
Sunt datorii comune ale soţilor:
a) obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune;
b) obligaţiile pe care le-au contractat împreună;
c) obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de unul dintre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor.
Datoriile comune se acoperă:
- în principal: prin urmărirea bunurilor comune
- în subsidiar: prin urmărirea bunurilor proprii ale soţilor
• faţă de terţi, soţii răspund solidar;
• între soţi: soţul care achită datoria comună cu bunuri proprii:
- se subrogă în drepturile creditorului - plătit pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate, dacă lichidarea s-ar face la data plăţii datoriei;
- are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt soţ, până la acoperirea integrală a creanţelor pe care acesta i le datorează.
1.4. Datoriile proprii ale unuia dintre soţi
Creditorii personali ai unuia dintre soţi:
- nu pot urmări bunurile comune;
- pot cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei lor;
- pot urmări veniturile din profesie ale unuia dintre soţi pentru datorii asumate de celălalt soţ, doar dacă aceste datorii (obligaţii) sunt asumate pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei.
1.5. Partajul în timpul comunităţii
- obiectul unui asemenea partaj îl pot constitui bunurile comune ale soţilor - în tot sau în parte;
- ca metodă de realizare a unui asemenea partaj: se determină cota-parte a fiecăruia dintre soţi, pe baza contribuţiei sale la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Codul Civil instituie în mod explicit prezumţia relativă a contribuţiei egale;
- actul prin care se poate realiza un asemenea partaj:
a) act autentic notarial - dacă există bună-învoială între părţi:
b) hotărâre judecătorească - dacă există neînţelegeri;
- consecinţe:
se împart doar bunurile comune dobândite de soţi, până la data partajului;
Nu încetează regimul comunităţii.
1.6. încetarea regimului comunităţii legale
încetarea comunităţii legale are loc:
• la desfacerea căsătoriei - când lichidarea regimului comunităţii se face între soţi;
• la decesul unuia dintre soţi - când lichidarea
regimului comunităţii se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat.
I.7. Lichidarea comunităţii legale
Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă, atât în privinţa bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor;
La divorţ: foştii soţi rămân coproprietari în devălmăşie până la stabilirea cotei-părţi ce revine fiecăruia;
Actul prin care se face lichidarea:
- hotărâre judecătorească sau
- act notarial autentic
Modalitate de partajare
- fiecare dintre soţi preia bunurile proprii
- bunurile comune:
- se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune (prezumţia relativă a contribuţiei egale);
- soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.
II. 2. REGIMUL COMUNITĂŢII CONVENŢIONALE
Regimul comunităţii convenţionale se aplică atunci când, prin convenţie matrimonială, soţii derogă de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale (fără, însă, a adopta regimul separaţiei de bunuri).
Atunci când soţii înţeleg să adopte comunitatea convenţională a bunurilor prin convenţia matrimonială, soţii pot conveni cu privire la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:
a) includerea în comunitate, în tot sau în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte sau după încheierea căsătoriei;
b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite sau, după caz, născute, înainte sau în timpul căsătoriei;
c) obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare;
d) includerea clauzei de preciput;
e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.
Nu pot fi incluse în comunitatea de bunuri:
- bunurile de uz personal ale unui dintre soţi;
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi.
Nu se poate restrânge comunitatea de bunuri în privinţa obligaţiilor asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei.
| ← Regimul separaţiei de bunuri. Regimul participării la... | Lichidarea unei succesiuni → |
|---|