Notarii nu sunt o parte a pieţei ci garanţi ai „contractului social"
Convingerea mea este că frumoasa funcţie a notarului este un centru de gravitaţie, un punct de întâlnire şi de echilibru, la intersecţia între public şi privat, între juridic şi judiciar, între libertate şi constrângere. Hotarul încarnează puterea publică, autoritatea suverană plasată în serviciul persoanelor particulare. Iluminează consimţămintele pentru ca ele să fie expresia unei libertăţi conştiente şi responsabile şi le conferă forţă executorie pentru cazul derapajelor uneia sau alteia dintre părţi.
Altfel spus, notarul reuneşte în funcţia sa: statul suveran, voinţa liberă a cetăţenilor şi executarea forţată. Libertăţii îi oferă securitatea ce-i este indispensabilă pentru a aduce toate fructele sale, adăugăndu-i responsabilitate, ceea ce justifică în caz de necesitate constrângerea. In această lume complexă pe care o trăim, dacă n-aţi fi existat, aţi fi trebuit inventaţi!
Am început acest excurs asupra profesiei notariale prin a cita un fragment din discursul lui Francois Fillon, primul ministru al Republicii franceze, susţinut la Cannes în 6 iunie 2011, cu ocazia celui de-al 107-lea Congres al Notarilor Franţei. Motivul este atât unul de recunoaştere obiectivă din partea autorităţilor a rolului notarului în societate, dar şi unul de suflet. Cititorii pot identifica în rândurile de mai sus poate cea mai frumoasă definiţie a profesiei notariale, îndrăznită vreodată în istorie, esenţa unei funcţii care acompaniază de sute de ani, cu un substanţial aport de legalitate şi siguranţă juridică, raporturile dintre particulari. Această funcţie este specifică Europei continentale, care îşi fondează raporturile de
drept civil pe Codul napoleonian, un act revoluţionar pentru garantarea în fapt a materializării idealurilor Revoluţiei Franceze, a contractului social. Faptul că definiţia citată provine din Franţa, ţara de naştere a statelor modeme şi democratice şi totodată a notariatului european modem, îi acordă şi mai multă greutate.
Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială1 în România, prevede la art. 3 faptul că notarul public este titularul unei funcţii autonome, învestit să îndeplinească un serviciu de interes public. Art 4 al legii prevede că actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege. Autentificarea actelor este de altfel şi prima procedură notarială reglementată de Legea nr. 36/1995 la art. 43 şi următoarele. Actul autentic notarial este aşadar expresia elocventă a legăturii de solidaritate existente între stat şi notarul public, nimeni altul decât ofiţerul public, la care se refereau legiuitorii Codului civil român din secolul XIX. De altfel, şi realitatea statistică evidenţiază că majoritatea actelor autentice sunt cele emise de notarul public.
Aceasta este o descriere laconică a profesiei notariale din ţara noastră, însă ea are şi un corespondent mai detaliat la nivel european, cu care se identifică notarii publici din România împreună cu toţi confraţii lor europeni. Este vorba de definiţia din Codul european al deontologiei notariale (Codul European de Deontologie Notarială a fost adoptat in formă revizuită de Adunarea Generală a Consiliului Ndkiriatelor din Uniunea Europeană în 11 decembrie 2009; disponibil integral la www.cnue.eu), un document programatic al Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană ( Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană (CNUE) este un organism oficial reprezentând profesia notarială în relaţiile cu instituţiile europene. Exprimă faţă de acestea poziţii în numele întregii profesii, având la bază deciziile comune ale membrilor săi. De la 1 ianuarie 2007, CNUE include 21 de organizaţii notariale din Uniunea Europeană: Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania. Croaţia are statut de observator. Notariatele din Europa sunt reprezentate în CNUE de preşedinţii organizaţiilor notariale naţionale. CNUE funcţionează sub autoritatea unui Preşedinte, purtătorul de cuvânt al CNUE, care are un mandat pe o perioadă de un an. CNUE, cu sediul la Bruxelles, este o instituţie non-profit supusă prevederilor dreptului belgian.) (CNUE), forul care reuneşte la nivel european interesele legitime ale celor 40.000 de notari din UE. Conform prevederilor acestui cod, obligatoriu pentru toţi notarii Europei, definiţia europeană a notarului rezultă din trunchiul comun al definiţiilor naţionale prevăzute în legislaţia statelor membre şi a fost consacrată prin rezoluţia adoptată cu unanimitatea notariatelor membre ale Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană, la 22-23 martie 1990, la Madrid:
Notarul este un oficial public care a primit delegarea autorităţii publice pentru a conferi caracter de autenticitate actelor pe care le instrumentează, totodată asigurând acestor acte conservarea, forţa probantă şi forţa executorie.
în scopul de a asigura activităţii sale independenţa necesară, notarul o exercită în cadrul unei profesii liberale care poate acoperi toate activităţile juridice necontencioase.
Atât prin consilierea pe care o oferă părţilor de o manieră imparţială, dar activă, cât şi prin redactarea actului autentic care va rezulta din aceasta, intervenţia sa conferă utilizatorului dreptului, securitatea juridică pe care acesta o caută.
Aceasta este de altfel mai bine asigurată din moment ce notarul este un jurist cu o înaltă calificare universitară, care a acces în profesie după diverse probe, stagii şi concursuri, profesie pe care o exercită urmând reguli disciplinare stricte sub controlul permanent al autorităţii publice şi graţie unei distribuiri geografice care permite recurgerea la serviciile notariale pe întregul teritoriu naţional
în cele din urmă, funcţia notarului de a preveni litigiile posibile face din el un factor indispensabil în administrarea unei justiţii corecte.
Ne-am oprit asupra descrierii profesiei notariale pentru că este absolut necesar ca opinia publică să cunoască cu exactitate conţinutul complex al acestei funcţii, particularităţile ei constitutive, în aria de intersecţie a interesului public cu cel privat, aportul său la garantarea a ceea ce Jean Jacques Rousseau a definit prin contractul social, raportul între stat şi cetăţeni. Notarul nu este un simplu autentificator ci un consilier al părţilor care efectuează un test de legalitate al voinţei părţilor, pe care o armonizează în mod subtil, discret, independent şi imparţial cu prevederile legii. Notariatul nu este un pasaj obligatoriu inutil, impus de lege per se, ori pentru vreun interes neştiut, notariatul nu reprezintă o formalitate în plus, notariatul este instituţia principală prin care este pusă în practică prevederea constituţională a garantării de către stat a proprietăţii private. Or acest rol este unul de interes
public imperativ pentru societate, pentru armonizarea intereselor membrilor ei, pentru legalitate şi pentru siguranţa circuitului civil.
Recent, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxembuig a recunoscut acest lucru, într-o serie de hotărâri pronunţate la 24 mai 2011, statuând: notarul realizează această verificare urmărind un obiectiv de interes general şi anume asigurarea legalităţii şi a securităţii juridice ale actelor încheiate între particulari. (...) Faptul că activităţile notariale urmăresc obiective de interes general care vizează în special asigurarea legalităţii şi a securităţii juridice ale actelor încheiate între particulari reprezintă un motiv imperativ de interes general (s.n.) care permite să sejustifice posibile restricţii (...) rezultate din caracteristicile proprii ale activităţii notariale precum încadrarea la care sunt supuşi notarii în cadrul procedurilor de recrutare aplicate, limitarea numărului acestora şi a competenţelor lor teritoriale sau regimul de remunerare, de independenţă, de incompatibilităţi şi de inamovibilitate (,.) (Fragmente din considerentele 85 şi 87 ale hotărârii CJUE din 24 mai 2011, în cauza C50-08.)
Ceea ce Curtea de la Luxemburg a înscris în dreptul comunitar, face parte din realitatea cotidiană a cetăţenilor şi a funcţiei notariale. Judecătorii remarcabili ai acestei instanţe supranaţionale, considerată cea mai puternică de acest fel de pe mapamond, au reuşit să explice chintesenţa statutului particular al funcţiei notariale în peisajul diversificat al funcţiilor juridice din 21 de state membre ale Uniunii Europene.
Deseori, acest statut particular nu este analizat în profunzime, iar tendinţele inevitabile din partea altor profesii, care se plasează nejustificat pe poziţii concurenţiale, sunt de a observa efectele unui statut particular, mai degrabă decât motivele care stau la baza lui şi care au fost exprimate cât se poate de succint, în coordonate suficiente şi necesare evocate mai sus.
Ne propunem să studiem, prin urmare, în continuare mai în amănunţime efectele, adică reglementarea strictă a statutului particular al funcţiei notariale, în termeni obiectivi, pentru o informare corectă a opiniei publice.
Aşa cum spunea prim-ministrul francez, legea, restricţiile şi constrângerea sunt corolarul libertăţii, limitele superioare ale acesteia, pentru ca ea să nu dăuneze libertăţii altora. De aceea, întreaga istorie a notariatului se remarcă prin reglementare, care ia deseori forma unor restricţii la adresa accesului şi exerciţiului profesiei, stabilite de stat prin legislaţie, pentru asigurarea îndeplinirii în cele mai bune condiţii a misiunii esenţiale ale notarului. în primul rând, responsabilitatea notarului este una strict reglementată, ea având o natură similară celei a unui funcţionar public. Notarului îi incumbă apoi obligaţii capitale în materie de imparţialitate, independenţă, respectarea secretului profesional cu corolarul obligaţiilor de luptă împotriva fraudei şi poate cel mai important, de a controla legalitatea. Toate acestea implică o obligaţie de competenţă. Notarii sunt obligaţi să fie competenţi pentru că verifică acea concordanţă a voinţei părţilor cu interesul public. Pentru ei competenţa nu este un mijloc de impunere pe piaţă. Ea este o necesitate de a intra în profesie şi de a o exercita. Nu poate exista un notar mai puţin competent, care este sesizat cu mai puţine cauze de către clienţi, în avantajul altui notar mai competent.
Aceasta pentru că orice notar are obligaţia legală de a instrumenta, pentru că exercită un serviciu de interes public, întocmai unui funcţionar. El nu poate refuza un client pe motiv de cunoştinţe insuficiente, iar în momentul în care începe să consilieze şi să instrumenteze un act autentic cu forţă publică, probantă şi executorie, pune în mişcare întreg arsenalul de responsabilităţi la care este ţinut, de la cele profesionale, la cele civile şi chiar penale. Lipsa competenţei este deci extrem de gravă pentru un notar, funcţia noastră nefiind una a căror membri sunt susceptibili a fi cernuţi de piaţă, pentru că aceasta ar avea consecinţe enorme. De aici şi necesitatea unui sistem de selecţie foarte strict pentru accesul în profesie, care are la bază competenţa. Selecţia constă, pe lângă absolvirea studiilor de drept, în două examene eliminatorii, unul de admitere şi altul de definitivare, într-un stagiu de doi ani şi în formare iniţială şi continuă obligatorie, atât practică, pe lângă notarul care răspunde pentru tutelarea stagiului, cât şi teoretică, pe lângă Institutul Notarial Român, care de la crearea sa în 2010 deţine rolul central în selecţia tinerilor membri ai profesiei şi în formarea tuturor notarilor români stagiari şi definitivi.
Pentru că notariatul este un serviciu public şi pentru că este necesar un grad de independenţă şi inamovibilitate, pentru că rolul notarului în societate este la intersecţia dintre public şi privat, notarii exercită o funcţie autonomă, reglementată de autoritatea publică. Este cazul în majoritatea statelor europene, nu numai în UE, ci şi în statele membre ale Consiliului Europei, conform Raportului din 2010 al Comisiei Europene pentru Eficienţa Justiţiei - CEPEJ (Albania, Armenia, Franţa, Bulgaria, Cehia, Belgia, Turcia, Polonia, Azerbaijan, Croaţia, Letonia, Luxemburg, Malta, Moldova, Estonia, Lituania, Grecia, Ungaria, Italia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, ete.). Nuanţe mai puternice publice în reglementarea profesiei, situarea aşadar şi mai aproape de stat, decât la noi, apar de pildă în Belgia, Turcia, Polonia, Azerbaidjan, Croaţia, Letonia,
Luxemburg, Malta, Moldova etc. Deci se poate afirma că nicăieri în Europa, notarul nu este o funcţie privată, nereglementată, întocmai cu cea a avocaţilor. Deşi forma de exercitare a profesiei este una liberală, în toate statele europene ea prezintă particularităţi şi un statut apropiat, în diverse grade, de cel public.
în nici un stat european, însă, nu se poate afirma acelaşi lucru despre avocaţi. Reglementarea acestei profesii, de asemenea fundamentală pentru statul de drept, este diferită. Natura funcţiilor diferă fundamental. Dacă notarul intervine pentru prevenţia conflictelor şi a coliziunii cu legea, avocatul intervine după ce acestea au fost declanşate. Dacă notarul are o funcţie preventivă, menită să concorde interesul particular cu legalitatea, avocatul limitează pagubele conflictului cu legalitatea, asigurând dreptul la apărare în faţa forţei coercitive a statului. De aceea, a compara notarii cu avocaţii, plasându-le pe o ipotetică piaţă unică a serviciilor juridice, este imposibil. Ambele funcţii sunt de interes general, însă diferă fundamental prin natură şi scop. Rolul uneia începe unde încetează rolul celeilalte. Domeniile de competenţă şi procedurile sunt cu totul diferite. Poziţia în raport cu părţile este alta. Avocatul este al uneia dintre ele, prin definiţie partizan, notarul este imparţial, este, dacă vreţi un avocat al cauzei, al legii, nicidecum al uneia dintre părţi. De aceea şi responsabilitatea titularilor celor două funcţii este complet diferită, la fel ca şi actele pe care le emit aceştia
Pornim de la această comparaţie pentru a ne referi la numărul membrilor celor două profesii. Ca şi în medicină, profilaxia necesită resurse net mai reduse decât tratamentul. Acelaşi lucru este valabil pentru societate. Asigurarea compatibilităţii cu legea în sfera voinţei părţilor este un aspect preventiv, apanajul natural al funcţiei notariale, motivul principal al existenţei sale în contractul social, în vreme ce tratamentul atunci când sănătatea socială trebuie remediată prin intervenţia forţei de coerciţie a statului, implică intervenţia unui avocat. Deşi la fel de importante, funcţiile sunt diferite, ca şi numărul titularilor lor.
Conform aceluiaşi raport al CEPEJ din anul 2010, media numărului de notari la 100.000 de locuitori este de 6,6, în statele membre în Consiliul Europei. Pentru o informare corectă a opiniei publice, numărul notarilor din România a fost între 2006 - 2008, mult peste medie, de 10 la 100.000 de locuitori, aceasta cu un număr de cca. 2.100 notari activi. în anul 2011, numărul notarilor se va apropia de 2.500, (de la puţin peste 400, câţi funcţionau în momentul desprinderii de statutul de notari de stat în 1996), ceea ce va determina un număr şi mai ridicat la suta de mii de locuitori. Din statele UE, doar Belgia şi Franţa ne depăşeau în perioada de referinţă a studiului (2006 - 2008) în privinţa numărului de notari, raportat la suta de mii de locuitori, cu cifre de 11,6 şi respectiv 13,9. Anul acesta vom avea, cel mai probabil, cel mai mare număr de notari, raportat la ansamblul populaţiei din întreaga Uniune Europeană. Cu titlu exemplificativ, la media de 6,6 notari la suta de mii de locuitori se situează Austria (6), Slovacia (5,9), Polonia, Slovenia, Letonia, Portugalia (4,1), Ungaria (3,1), pentru a enumera doar câteva state membre UE de drept civil. Suntem aşadar departe de a fi între cei mai restrictivi din Europa. Mai mult, numărul de notari români a crescut cu peste 10% anual, în ultimul timp. Ratele de creştere a numărului de notari în Europa sunt mult sub acest procent. în Olanda, rata este sub 1 %, în Polonia de 5,5%, în Franţa de 2,4, în Austria de 2,8. în alte ţări stagnează, în altele scade.
Cu totul alta este situaţia în rândul avocaţilor. Numărul mediu al avocaţilor la suta de mii de locuitori a fost în perioada 2006 - 2008 de cca 124 în statele membre ale Consiliului Europei. România avea 81 de avocaţi la acest număr de populaţie, adică mult sub media europeană. Pentru comparaţie, în Franţa funcţionau 75 avocaţi, iar în Belgia cca. 156. Statele Europei meridionale, Grecia, Spania, Italia, Portugalia, au peste 250 avocaţi la suta de mii de locuitori.
în ţara noastră, numărul de notari nu este unul prestabilit. Există state europene care mai au încă numerus clausus, adică un număr fix de notari, ocuparea unui post fiind determinată exclusiv de eliberarea sa prin încetarea activităţii notarului titular. La noi, criteriile de determinare a numărului de notari publici sunt legale şi statutare. Legea şi Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (Art. 21 din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România adoptat, de Congresul al VUI-lea al Notarilor Publici din România, prin Hotărârea nr 12/21.11.2008) prevăd ca la înfiinţarea birourilor notarilor publici şi la actualizarea numărului acestora să fie luate în considerare următoarele criterii obiective:
- numărul notarilor publici în exerciţiu şi cel al notarilor stagiari, care au promovat examenul de notar public;
- volumul existent al solicitărilor de servicii notariale şi nevoile de asistenţă notarială ale cetăţenilor, în raport cu întinderea teritoriului şi celelalte criterii;
- cerinţele socio-economice locale, rezultate din date statistice: întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, proporţia populaţiei urbane şi rurale, zestrea citadină dobândită prin vechimea întemeierii şi recunoaşterii importanţei urbei, piaţa tranzacţiilor mobiliare şi imobiliare, dinamica vieţii economico-sociale a localităţilor ce compun circumscripţiile judecătoreşti (existenţa şi ponderea unor agenţi economici care desfăşoară o activitate profitabilă, în măsură să asigure bunăstarea cetăţenilor, piaţa forţei de muncă) etc.
Cel de-al doilea criteriu, cel geografic - volumul existent al solicitărilor de servicii notariale şi nevoile de asistenţă notarială ale cetăţenilor, în raport cu întinderea teritoriului - este unul extrem de important, care rezultă tot din caracterul de serviciu de interes public al activităţii notariale şi care stă la baza repartiţiei tuturor celor 40.000 de notari de drept civil din Uniunea Europeană. Repartiţia geografică a birourilor notariale, organizată în fiecare stat, are menirea să asigure accesul fiecărui cetăţean la serviciile unui notar.
Nu numai că în România notarii sunt în termeni comparativi cu alte state şi cu alte profesii mai bine reprezentaţi, raportat la ansamblul populaţiei, dar la noi, aceştia deţin şi un număr ridicat de competenţe. România se află în primul eşalon al celor 12 state din Consiliul Europei în privinţa amplorii competenţelor şi responsabilităţilor notarilor (alături de state precum Italia, Austria, Slovacia şi devansând state cu puternică tradiţie notarială, precum Franţa sau Spania). Ei efectuează, conform aceluiaşi raport CEPEJ, întreg ansamblul posibil de competenţe: autentificare, procedură civilă, consultanţă juridică şi alte atribuţii (precum alimentarea şi gestionarea de registre publice de interes naţional, combaterea spălării banilor etc.).
Or, avocaţii, conform Recomandării (2000) 21 a Consiliului Europei sunt persoane calificate şi autorizate să pledeze şi să acţioneze în numele clienţilor săi, să se angajeze în practicarea dreptului, să apară în faţa instanţelor, sau să ofere consultanţă şi reprezentare clienţilor săi în domeniul juridic. Aşadar atribuţiile sunt comune în întreaga Europă pentru această profesie juridică, dar diferite net de cele ale notarilor, în vreme ce atribuţiile notarilor sunt adaptate la specificul legislativ, la ordinea juridică şi la administraţia justiţiei preventive de fiecare stat în parte. Şi acest lucru denotă că funcţia notarială este una particulară, din sfera exerciţiului autorităţii publice naţionale, în conformitate cu organizarea justiţiei din fiecare stat european, în funcţie de fiecare contract social naţional.
Suma atribuţiilor notarilor publici români
este consacrată prin Legea nr. 36/1995 astfel:
Art 8 Notarul public îndeplineşte următoarele acte notariale:
a) redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;
b) autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat;
c) procedura succesorală notarială;
d) certificarea unorfapte, în cazurile prevăzute de lege;
e) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor;
j) darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi;
g) primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi;
h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor;
i) legalizarea copiilor de pe înscrisuri;
j) efectuarea şi legalizarea traducerilor;
k) eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit;
1) orice alte operaţiuni prevăzute de lege.
Art 9 Notarii publici dau consultaţii juridice în materie notarială, altele decât cele referitoare la conţinutul actelor pe care le îndeplinesc şi participă, în calitate de specialişti desemnaţi de părţi, la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.
Autentificarea este o condiţie impusă ad validitatem de legislaţia română în domenii care prezintă o importanţă ridicată din punct de vedere economic şi social, nu numai pentru părţile actului juridic, ci şi pentru terţi. Rolul său este de garantare a siguranţei juridice.
Principalele domenii protejate prin formalismul actelor de legea română:
- donaţia - art 813 din Codul civil menţionează că toate donaţiunile se fac prin act autentic;
- ipoteca convenţională - art. 1772, Cod civil, care dispune că ipoteca convenţională nu va putea fi constituită decât prin act autentic;
- testamentul - art. 858, Cod civil: un testament poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau în formă mistică; dar persoana care nu ştie carte nu poate dispune decât prin testament autentic;
- acte juridice între vii de înstrăinare a terenurilor de orice fel situate în intravilan şi extravilan - Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - TITLUL X: Circulaţia juridică a terenurilor art. 2 alin. (I); Ordonanţa de urgenţă a Guvernului din 2009 de modificare a Legii locuinţei nr. 114/1996 a introdus obligativitatea încheierii în formă autentică a înstrăinărilor de construcţii. Confonn noului Cod civil, în cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscriere în cartea funciară efectuată în baza actului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti sau a unui alt act când legea prevede aceasta.
- revocarea expresă a unui legat - art. 920, Cod civil;
- renunţarea expresă la succesiune (art. 74 alin. 4 din Legea nr. 36/1995);
- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar (art. 704, Cod civil şi art. 76 alin. 4 din Legea nr. 36/1995);
- actul constitutiv al societăţilor comerciale (art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, dispune că forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:
- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
- se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
- societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
- consimţământul la adopţie din partea părinţilor naturali (art. 15 al. 2 din Legea nr. 273/2004) se dă în formă autentică prin act notarial.
- filiaţia: recunoaşterea de către mamă a copilului dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civila ca născut din părinţi necunoscuţi se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament (art 48, Codul familiei).
De asemenea este important de menţionat că, odată cu intrarea sa în vigoare, noul Cod civil, adoptat în vara anului 2009, va consacra, între altele, forma autentică pentru convenţiile matrimoniale, lichidarea regimurilor matrimoniale. Din decembrie 2010, notarii publici români constată divorţul pe cale amiabilă, prin act autentic.
Exercitarea acestui număr impresionant de atribuţii de interes public imperativ, presupune un control al activităţii notarilor. Doar într-o oarecare măsură acesta coincide cu cel al avocaţilor, el fiind exercitat în primă instanţă de organismele profesionale în care sunt organizaţi - la noi de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România. Pentru notari însă, întrucât responsabilitatea şi natura publică a funcţiei sunt diferite de natura funcţiei avocatului, controlul activităţii profesionale este exercitat direct de autoritatea care învesteşte în funcţie notarul, în numele Statului Român - de Ministerul Justiţiei. Acest minister joacă rolul de autoritate de control, în majoritatea statelor europene pentru funcţia notarială: în 29 de state europene membre ale Consiliului Europei şi în toate statele membre UE care cunosc funcţia notarului de drept civil. La aceasta se adaugă controlul judiciar.
Toate aceste elemente denotă faptul că notariatul nu este nicăieri în Europa o funcţie de piaţă. Notariatul serveşte la respectarea legalităţii tranzacţiilor pe anumite pieţe, în numele statului, a interesului public, însă nu se confundă cu pieţele respective. Acest lucru justifică restricţiile şi reglementările precise referitoare la statutul funcţiei notariale, care nu poate fi analizată nicăieri în Europa, aşa cum rezultă şi din raportul citat, din perspectiva concurenţială. Tarifele minimale stabilite prin lege sunt o garanţie împotriva concurenţei între notari în termeni de preţ, în detrimentul calităţii serviciului şi al respectării legii.
Scopul acestei analize este de a evidenţia faptul că natura funcţiei notariale nu este una la îndemna forţelor pieţei, ci una de interes public, definită prin lege. Aspectele restrictive, multe din ele dificil de explicat poate, la o primă vedere de piaţă, dar care se repercutează în tot atâtea obligaţii pentru notar, sunt de apanajul autorităţii publice. Ele sunt menite să confere acel statut funcţiei care poate garanta respectul legalităţii în raporturile juridice care au la bază voinţa individuală, siguranţa juridică, degrevarea instanţelor, garantarea unor drepturi civile fundamentale, cum este cel al proprietăţii. Notarul exercită profesia în mod autonom, pentru a rămâne independent şi imparţial, dar activitatea sa are un fundament public, în aceeaşi logică a activităţii unui funcţionar public. Şi în cazul acestuia restricţiile sunt clar definite prin lege, începând de la admitere, exerciţiu, număr, cost al serviciului public prestat şi terminând cu responsabilităţile.
Notariatul nu trebuie privit, prin urmare din perspectiva analistului pieţei, ci din cea a analistului instituţiilor de natură publică Notarul nu este titularul unei profesii liberale pure, ci a uneia reglementate strict în acord cu interesul public şi cu necesitatea administrării justiţiei în sfera ei preventivă, graţioasă, unde prin
controlul de legalitate şi prin actul autentic emis se plasează la fundamentul formării voinţei individuale generatoare de consecinţe juridice, acordând libertăţii individuale temei legal şi asigurând pentru cetăţean beneficiul libertăţii juste.
Pentru a închide cercul deschis la începutul articolului, ne permitem să cităm, în final, din acelaşi discurs de la Cannes al premierul francez, în exerciţiu: Notarii ne însoţesc existenţa în momente de gravitate semnificativă în viaţă, atât fericite, cât şi dureroase. Este o misiune care îşi găseşte rădăcinile într-o tradiţie veche şi profundă, care a stabilit autoritatea şi încrederea de care beneficiază notarul în societate şi care îl inspiră. Valorile care se constituie în marca acestei profesii - probitatea, rigoarea, confidenţialitatea - îi permit să realizeze legături puternice între cetăţenii noştri. Prin intermediul actelor autentice notariale, care urcă în timp până în trecutul îndepărtat, notarii sunt garanţii unei memorii colective, a unei memorii a drepturilor care apără opera umanităţii împotriva asaltului uitării. Securitatea cu care protejează tranzacţiile este una de lungă durată şi constituie de mult timp o bază esenţială pentru contractul nostru social şi pentru dezvoltarea noastră economică.
Notar public Dumitru Viorel MĂNESCU
Preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România
| ← Obligaţiile mandatarului | Succesiunea care a rupt relaţiile diplomatice între România... → |
|---|