Procedura succesorală în noul Cod Civil
Procedura succesorală în lumina noilor modificări aduse prin art. 109 din Codul de procedură civilă şi prin noul Cod civil intrat în vigoare la 1 octombrie 2011
Procedura succesorală notarială a fost reglementată iniţial prin D. nr. 40/1953, republicat în B. Of. nr. 25 din 07.12.1960 şi în prezent este stabilită în competenţa notarilor publici, prin Legea nr. 36/1995, art. 10, 68-88 (M.Of. nr. 92/16.05.1995). Această procedură cu caracter necontencios în materie succesorală a abrogat unele prevederi cu acelaşi caracter aflate în competenţa instanţelor judecătoreşti (art. 620-642 din Codul de procedură civilă referitoare la punerea peceţilor şi inventarul bunurilor succesorale, precum şi D. nr. 109/1948 aplicabil în Ardeal).
Această procedură succesorală necontencioasă şi-a dovedit pe deplin eficienţa, fiind aleasă aproape unanim de părţile interesate, datorită simplităţii, operativităţii şi costurilor ei reduse, faţă de procedura judecătorească, formalistă, costisitoare şi lentoare în desfăşurarea ei.
Prin eliberarea certificatului de moştenitor sau legatar, după caz, în cadrul acestei proceduri, notarul public atestă drepturile moştenitorilor legali sau testamentari şi face dovada cotei şi bunurilor ce se cuvin fiecăruia (art. 88 din Legea nr. 36/1995), dacă nu este anulat în justiţie, în cazul în care sunt aduse vătămări în drepturile celor interesaţi. Sancţiunea prevăzută de art 1134 din noul Cod civil, este însă nulitatea, cod care va intra în vigoare de la 01 octombrie 2011, potrivit art. 220 din Legea nr. 71/2011. Prin art 109 din Codul de procedură civilă modificat prin Legea nr. 202/2010 (M.Of. nr. 714/26.10.2010), s-a adăugat textului iniţial sancţiunea decăderii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, dacă nu este invocată de pârât prin întâmpinare şi s-a adăugat un alin. 4 cu următorul cuprins: La sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere
emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute de Codul civil şi de lege. In acest caz, neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată nu numai de către pârât, ci şi de către instanţă din oficiu.
Textul art 109 astfel modificat este o reproducere a art 188 din viitorul Cod de procedură civilă şi confirmă că procedura succesorală notarială devine obligatorie şi prealabilă, după cum şi-a exprimat opinia şi prof. Ion Leş1, care după ce remarcă cu privire la sancţiunea decăderii că nu este cea mai bună soluţie, susţine că aceasta nu este incidenţă, în cazul alin. 4, caz în care sancţiunea poate fi apreciată că un fine de neprimire care duce la respingerea acţiunii.
Considerăm că, de vreme ce instanţa poate ridica din oficiu această neregularitate a sesizării fără depunerea încheierii de la notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale, înseamnă că aceasta are caracter de ordine publică şi duce la nulitatea ei şi poate fi ridicată, conform art. 108 alin. 1, în orice stare a procedurii.
Dar ce poate rezulta din încheierea notarului public: fie că nu s-a deschis procedura succesorală a autorului, fie că s-a suspendat procedura succesorală, fie s-a abandonat, fie că părţile interesate îşi contestă drepturile, ori s-au adresat deja instanţei de judecată.
Ce va trebui să facă însă instanţa de judecată din oficiu în faţa acestor situaţii diferite ce rezultă din încheierea notarului public.
Apreciez că devreme ce procedura notarială devine obligatorie şi prealabilă, dacă nu s-a deschis această procedură, instanţa va trebui să respingă acţiunea pentru ca părţile să ceară notarului public să le elibereze părţilor interesate certificatul de moştenitor, caz în care dacă nu se reclamă vreo vătămare adusă drepturilor unora dintre ei, aceştia nu mai au interesul să se adreseze instanţei de judecată.
în cazul în care procedura succesorală notarială s-a suspendat, în baza art. 78 lit. a din Legea nr. 36/1995, întrucât părţile interesate deşi citate nu s-au prezentat şi au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii, situaţie pe care notarul public o menţionează în încheiere, considerăm că acţiunea adresată instanţei, de asemenea nu poate continua, întrucât neexistând un litigiu în această materie, părţile vor fi obligate să continue procedura succesorală notarială.
în cazul prevederilor de la art. 78 lit b din aceeaşi lege, lipsa de înţelegere dintre părţi cu privire la masa succesorală şi la drepturile lor, confirmă caracterul litigios al raporturilor dintre moştenitori, caz în care notarul public nu mai este competent, pentru că procedura notarială nu se mai poate îndeplini, încetează de a mai fi necontencioasă, astfel că, în baza încheierii notarului public care constată această situaţie, instanţa rămâne bine sesizată sub raportul competenţei sale în astfel de cauze.
Cazul de suspendare, prevăzut de art. 78 lit. c din Legea nr. 36/1995, nu-şi mai găseşte aplicarea, întrucât părţile nu se mai pot adresa iniţial instanţei, fiind obligatorie şi prealabilă procedura succesorală notarială şi urmând mai întâi să recurgă la această procedură notarială, astfel că încheierea notarului public, în acest sens, va determina respingerea acţiunii.
Referitor la obiectul acestor acţiuni care dau în competenţa instanţelor judecătoreşti drepturile succesorale, evident cu caracter contencios, pot fi petiţia de ereditate, privind recunoaşterea calităţii de moştenitor (art. 1130 din NCC, partajele judiciare succesorale, ete.).
în cuprinsul noului Cod civil, în legătură cu procedura succesorală notarială, menţionăm prevederile Titlului IV Cap. I art. 1126 - 1128 referitoare la opţiune, sezina şi certificatul de moştenitor. Certificatul de moştenitor şi efectele acestuia, potrivit art 1132, al cărui prim alineat a fost modificat prin susmenţionata lege de punere în aplicare prevede astfel: Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
Noua redactare pune astfel capăt unei dispute din practica judecătorească, referitoare la valoarea juridică a certificatului de moştenitor, pe care unele instanţe considerau că s-ar limita numai la calitatea de moştenitor, întrucât nu ar putea constitui titlu de proprietate care priveşte pe autor şi nu pe succesori. Atât vechiul Cod civil (art.644-645), cât şi noul Cod civil (art 557) stabilesc că dreptul de proprietate se dobândeşte prin convenţie,
testament, moştenire legală etc.
Dacă convenţia ca mod de dobândire a dreptului de proprietate este transmisiune de la autor la succesor inter vivos, aceeaşi dobândire a dreptului de proprietate se realizează prin transmisiune mortis causa, sub aceeaşi condiţie ca autorul să fie titularul dreptului de proprietate. Notarul public are aceeaşi obligaţie la autentificarea unei convenţii de vânzare-cumpărare, ca şi la eliberarea certificatului de moştenitor, să verifice probele care atestă dreptul de proprietate al autorului ce se transmite după caz, inter vivos sau mortis causa. Evident că, după cum convenţia poate fi atacată de un terţ interesat întrucât dreptul de proprietate nu-i aparţine vânzătorului, tot astfel certificatul de moştenitor poate fi atacat pentru că dreptul nu aparţine autorului succesiunii.
La art. 1133 din noul Cod Civil. s-a menţionat la alin. 2 că în vederea stabilirii componenţei patrimoniului succesoral, notarul public procedează mai întâi la lichidarea regimului matrimonial, ca urmare a reglementării diferitelor regimuri matrimoniale în noul Cod art. 312-372 (comunitatea de bunuri, separaţia de bunuri şi comunitatea convenţională).
Sancţiunea prevăzută de art. 1134 din noul Cod Civil. pentru cei vătămaţi în drepturi prin eliberarea certificatului de moştenitor nu s-a mai limitat la anulare ci s-a declarat nulitatea, aşa cum de altfel am amintit mai sus.
în cazul moştenirii vacante, noul Cod Civil. are dispoziţii diferite şi clare, în sensul că dreptul de a o culege revine localităţii din raza căruia se aflau bunurile la data deschiderii succesiunii. Notarul public înştiinţează organul care reprezintă acea localitate, care desemnează un curator pentru administrarea provizorie a bunurilor din patrimoniul succesoral (art 1136-1139).
De asemenea, dispoziţiile speciale din procedura notarială privind întocmirea inventarului, sigilarea, custodia sau, după caz, curatorul bunurilor succesorale s-au înscris în noul Cod Civil. - 1118-1119. De menţionat, că şi opţiunea moştenitorilor în temeiul legii sau al voinţei autorului s-a stabilit la un an, potrivit art. 1100-1103 din noul Cod Civil., termen care se prelungeşte, după întocmirea procesului-verbal de inventariere cu încă 2 luni (art. 1104) termen care, de asemenea, poate fi redus pentru motive temeinice (art 1113).
Deosebit de importante sunt dispoziţiile referitoare la sezină (stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral, dreptul de a-1 administra şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului, potrivit art. 1125 noul Cod Civil.). Sub acest aspect, dobândirea dreptului de stăpânire de fapt a moştenirii se realizează prin certificatul de moştenitor sau hotărâre judecătorească pentru moştenitorii sezinari (art. 1126). Moştenitorii nesezinari dobândesc sezina prin certificat de moştenitor (art 1127), legatarul universal de la moştenitorii rezervatari, sau în caz de refuz prin certificat de moştenitor, iar legatarul cu titlu universal, după caz, de la moştenitorii legali rezervatari sau de la legatarul universal ori moştenitorii nerezervatari intraţi în stăpânirea moştenirii prin eliberarea certificatului de moştenitor. In caz de refuz, de asemenea, legatarii cu titlu universal intră în stăpânirea moştenirii prin certificatul de moştenitor (art. 1128).
Legatarii cu titiu particular, potrivit art. 1129 din noul Cod Civil., intră în posesia legatului fie de bună voie, fie prin instanţă.
Faţă de caracterul necontencios al procedurii succesorale, nu se înţelege cum se poate recurge la această cale pentru obţinerea sezinei în cazul refuzului moştenitorilor legali de a o acorda.
In ceea ce priveşte pe legatarul particular, chiar dacă nu dobândeşte decât bunuri determinate, odată ce acceptă legatul, opţiune care trebuie să o exprime, potrivit legii, considerăm că el poate recurge, după caz, la intrarea în posesie a bunurilor prin predare de bună voie sau prin certificat de moştenitor (legatar) ce reprezintă dovada predării acestor bunuri de către moştenitorii legali sau de
legatarii universali sau cu titlu universal. Evident că pe baza acestui certificat, legatarul particular va putea exercita o acţiune reală pentru bunurile individual determinate mobile sau imobile, imprescriptibilă, iar pentru cele de gen, după individualizarea lor. în cazul în care legatul particular are ca obiect un drept de creanţă, legatul are desigur la îndemână o acţiune personală prescriptibilă2. Deşi legatarul particular nu răspunde de datoriile succesiunii, potrivit principiului nemo liberalis nisi liberatus, dacă se depăşeşte activul net al moştenirii ele vor fi deduse proporţional (art 1067, noul Cod Civil.).
Nu este lipsit de interes să menţionăm injusteţea modificării adusă art 68 alin. 1 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, nr. 36/1995, în sensul că s-a eliminat deschiderea procedurii succesorale prin procuror, care avea în vedere interesele legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie, calitate pe care o are ministerul public şi la pornirea unei acţiunii civile (art. 45 Cod procedură civilă).
← Procedura supralegalizării actelor notariale | Istoria proprietăţii indivize → |
---|