Notarul - redactor al mandatului - interpret al mandatului
Pentru a spulbera - cel puţin în această privinţă - mitul „actelor-tip" pe care notarul nu face altceva decât să le semneze, se poate observa cu uşurinţă complexitatea activităţii de consiliere pe care notarul redactor al mandatului trebuie să o desfăşoare. El trebuie să desluşească nu numai actul juridic pe care mandantul doreşte să-1 încheie - nu credem că am exagerat atunci când am folosit verbul "a desluşi" căci în multe cazuri, exprimarea mandatului în termeni comuni poate crea reale dificultăţi de înţelegere - ci, după cum am observat, chiar cele mai mici amănunte ale acestuia, clauze, situaţii, ipoteze, la care mandantul dacă nici măcar nu s-a gândit până în acel moment, trebuie să fie pus în situaţia să o facă.
în al doilea rând, redactarea simplistă a mandatului, în termeni generali, vagi, imprecişi are de multe ori consecinţe negative importante, pentru că notarul instrumentator al actului juridic, fiind în postura interpretării voinţei mandantului, raportat la diversele clauze pe care părţile doresc să le insereze, este obligat să apeleze la o interpretare restrictivă a mandatului. Aceasta, pentru că singurul scop în astfel de situaţii este acela de a proteja cât mai bine interesele unui mandant, care, din neglijenţă, din neştiinţă, nu a ştiut să şi le precizeze în momentul redactării mandatului. Un mandant imprudent nu trebuie sacrificat prin aceasta, ci protejat în continuare, ceea ce semnifică faptul că interesele sale vor fi raportate la dreptul comun al actului juridic în cauză, fară să i se permită mandatarului derogări. Interpretarea restrictivă a mandatului conduce însă în majoritatea cazurilor la imposibilitatea încheierii actului în forma dorită de părţi, pentru că notarul are obligaţia să vegheze ca mandatarul să nu facă nimic în afara mandatului - dar nici mai puţin - şi să respecte limitele acestuia.
Dezbaterile doctrinare referitoare la puterile mandatarului vor continua fără îndoială; mai mult, demersul teoretic va fi în continuare anevoios din cauza lipsei unei jurisprudenţe în materie. Ceea ce trebuie însă să ne preocupe în calitate de profesionişti ai dreptului este demersul practic, ara putut observa complexitatea problemelor în discuţie, unele găsindu-şi răspunsul mai uşor decât altele.
De aceea, se impune o revizuire a tehnicii de redactare a mandatului, debutând cu accentuarea obligaţiei de consiliere a notarului, pentru ca acesta să desluşească adevărata voinţă a mandantului, până la urmă notarul trebuind să "vizualizeze" actul ce urmează să se încheie în cele mai mici detalii şi apoi, în sensul redactării mult mai cuprinzătoare a mandatului (a obiectului acestuia, a puterilor mandatarului, a modului de executare). Cu toate acestea, nu trebuie să cădem într-o altă latură, aceea de a acorda mecanic, automat, puteri foarte mari mandatarului, fară să ne mai preocupe adevărata voinţă a mandantului, numai din dorinţa de redactare cât mai facilă şi rapidă a înscrisului.
Proiectul noului Cod Civil tratează despre mandat atât în Cartea a V-a (Despre obligaţii), Titlul II (Izvoarele obligaţiilor), Secţiunea a 7-a (Reprezentarea), art.1295-1314, cât şi în Titlul IX (Diferite contracte speciale), Capitolul IX (Contractul de mandat), art.2009-2071.
Noul legiuitor a renunţat la terminologia consacrată, pentru a folosi numai noţiunile de "mandat general" şi "mandat expres".
Art.2016. întinderea mandatului
(1) Mandatul general autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare şi de administrare.
(2) Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie, precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.
(3) Mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres.
Independent de noua reglementare, de eventualele modificări şi de data intrării în vigoare, practica notarială trebuie să se constituie într-un factor de clarificare, credibil şi pertinent, al multiplelor probleme arătate, urmărind ca de obicei un singur scop: acela de a veghea la siguranţa circuitului civil, astfel încât actele încheiate de mandatar să nu fie declarate inopozabile mandantului din cauza nerespectării obiectului şi a depăşirii puterilor acordate.
Autor: Notar public Dragoş ISACHE, Camera Notarilor Publici Bacău
← Evoluţia notariatului român | Procură vânzare (mandat) → |
---|