Moştenirea vacantă. Procedura certificatului de vacanţă succesorală
Constatarea calităţii de moştenitor şi atribuirea succesiunii se pot face şi prin hotărâre judecătorească dar, de regulă, această dovadă se face prin certificatul de moştenitor; în privinţa drepturilor statului asupra succesiunii vacante, notarul public are competenţa să emită certificatul de vacanţă succesorală.
Prezentul articol îşi propune să identifice cazurile în care se poate elibera certificatul de vacanţă succesorală şi procedura care trebuie urmată în acest scop. De asemenea, se doreşte a fi o incursiune în materia acestei instituţii, astfel cum este reglementată de noul Cod civil
Noţiune, definiţie
Moştenirea vacantă se cuvine statului şi este caracterizată, în general, de lipsa totală a succesorilor legali sau testamentari (1) sau, dacă aceştia există,
de faptul că vocaţia lor concretă nu se întinde asupra întregii mase succesorale (2).
Art. 680 din Codul Civil o defineşte astfel: „în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”.
Astfel, conform textului citat, statul culege moştenirile rămase fară succesori, adică cele în care la data deschiderii succesiunii:
• nu există nici un succesor legal sau testamentar;
• succesibilii legali nerezervatari au fost dezmoşteniţi de decujus;
• succesibilii legali şi/sau testamentari renunţă la moştenire;
• succesibilii legali sunt nedemni.
La aceste situaţii, se mai poate adăuga:
• legatele sunt revocate pentru ingratitudine sau pentru neîndeplinirea sarcinii la cererea unui moştenitor, care ulterior se dovedeşte a fi aparent (de exemplu, nedemnul);
• legatele sunt caduce din cauze ce privesc persoana legatarului (deces, incapacitate şi neacceptare).
In toate aceste cazuri există „moşteniri rămase în desherenţă, adică fară succesori care să le poată culege”.
In situaţiile arătate mai sus, soluţia este eliberarea certificatului de vacanţă succesorală.
De asemenea, mai există vacanţă succesorală în cazul când, deşi defunctul lasă moştenitori, legali sau testamentari, vocaţia lor nu se întinde la întreaga moştenire ci doar la o parte din ea, ca de exemplu:
• decujus instituie doar legatari cu titlu particular pentru anumite bunuri;
• decujus instituie legatari cu titlu universal, cu vocaţie la o cotă-parte din moştenire sau la o anumită masă de bunuri (toate mobilele sau imobilele);
• decujus exheredează pe rezervatari, dar aceştia culeg rezerva iar cotitatea disponibilă revine statului ca succesiune vacantă.
împărtăşim opinia că, în ultima situaţie, statul vine la succesiune ca moştenitor legal conform art.680 din Codul civil iar nu ca beneficiar al unei instituiri indirecte, în calitate de legatar. în această împrejurare, voinţa defunctului este să-i exheredeze pe rezervatari iar nu pe toţi succesibilii săi legali, astfel încât existenţa unui succesibil din clasele II-IV să-i confere acestuia vocaţie concretă la succesiune; statul nu va mai fi în acest caz, moştenitor.
În toate aceste situaţii se va putea elibera, după caz, certificat de moştenitor sau de legatar dar şi certificat de vacanţă succesorală.
În doctrină se apreciază că moştenirea este vacantă chiar dacă există legate cu titlu universal care acoperă întreaga masă succesorală sau legate cu titlu particular care consumă tot emolumentul
moştenirii, dar nu există moştenitori legali sau legatari universali de la care să se ceară predarea acestora. Statul, ca ultim succesor cu vocaţie la întreaga moştenire, va fi cel care va proceda în consecinţă, moştenirea fiind declarată vacantă (art. 680, 891,902, Cod Civil).
În această ultimă situaţie, pentru că toate bunurile succesorale sunt culese de legatarii testamentari, după opinia noastră nu se poate elibera certificat de vacanţă succesorală. într-adevăr, legatarii trebuie să ceară predarea legatelor de la un succesor care are vocaţie universală, iar în lipsa soţului supravieţuitor, a rudelor din cele patru clase de moştenitori legali cât şi a legatarului universal, singurul care ar avea o asemenea vocaţie ar fi statul. De remarcat însă, că însezinarea lor se poate realiza prin eliberarea certificatului de legatar, căruia în mod constant doctrina îi recunoaşte această calitate; doar dacă obiectul legatului ar consta în bunuri de gen sau în alte obligaţii decât cea de a da (a constitui sau a transmite un drept real), legatarul dobândind doar un drept de creanţă ar fi necesară identificarea moştenitorului obligat la predarea legatului care, în acest caz, este statul. O acţiune judecătorească având un asemenea obiect s-ar putea intenta însă, direct împotriva statului, fară să mai fie necesară eliberarea certificatului de vacanţă succesorală. Acest act se justifică, doar în situaţia în care în masa succesorală există bunuri şi drepturi (împreună cu obligaţii), iar nu numai obligaţii. în opinia noastră, nu este posibilă eliberarea unui certificat de vacanţă succesorală într-o cauză în care nu există bunuri, deoarece culegerea acestora este de esenţa transmisiunii succesorale către stat.
În aceeaşi ordine de idei, considerăm că nu este posibilă nici eliberarea unui certificat de vacanţă succesorală de calitate a cărui justificare ar fi doar ca să permită unui terţ valorificarea dreptului acestuia în contradictoriu cu o persoană care, numai dacă cererea este respinsă va putea să culeagă dreptul sau [bunul respectiv, ca succesiune vacantă.
II. Particularităţile drepturilor pe care statul le are asupra moştenirii vacante
Această problemă se analizează în raport cu dispoziţiile aplicabile în situaţia existenţei moştenitorilor legali sau testamentari.
1. Momentul dobândirii moştenirii vacante de către stat.
Dominantă este opinia potrivit căreia statul dobândeşte moştenirea în temeiul legii, conform regulilor generale, de la data deschiderii ei. Din acest punct de vedere certificatul de vacanţă succesorală sau după caz, hotărârea judecătorească de constatare a vacanţei succesorale nu au efect constitutiv, ci doar declarativ.
Aşadar, de la data deschiderii succesiunii, adică din momentul decesului lui decujus, bunurile cuprinse în masa succesorală intră în domeniul privat al statului.
2. Statul răspunde pentru pasivul moştenirii numai în limitele activului.
Indiferent dacă succesiunea vacantă se cuvine statului în baza unui drept de moştenire sau a dreptului său de suveranitate, în doctrină s-a admis unanim că acesta culege patrimoniul defunctului, în întregime sau parţial, ca universalitate de drepturi şi obligaţii, motiv pentru care este dator să plătească pasivul succesoral.
a) De aici rezultă că, fiind un succesor în drepturi al defunctului, statul este obligat faţă de creditori în aceleaşi condiţii în care este obligat orice moştenitor legal sau legatar universal care a acceptat moştenirea sub beneficiu de inventar.
Se pune problema dacă limitarea răspunderii statului la activul succesoral este condiţionată de întocmirea inventarului bunurilor succesorale, potrivit art. 705 din Codul civil.
Astfel, potrivit doctrinei mai vechi „restrângerea răspunderii statului în marginile activului succesoral nu va fi operantă decât dacă s-a oprit confuziunea patrimoniilor prin întocmirea unui inventar. Statul dobândeşte nu numai activul dar şi pasivul. El este ţinut să plătească datoriile defunctului întrucât acestea nu se sting prin moartea debitorului. Se acceptă unanim că statul va fi ţinut de această obligaţie numai intra vires bonorum, deoarece contribuabilii nu au a plăti datoriile particularilor, fără moştenitori legali sau testamentari, cu propriul lor avut. Bineînţeles, această restrângere a obligaţiei la activul succesoral nu va fi posibilă decât dacă, prin mijlocul tehnic al inventarului, s-a oprit confuziunea patrimoniului succesoral cu domeniul Statului... Aceste formalităţi (inventarul şi cererea în justiţie pentru a fi pus în posesie, n.n) au ca scop atât să oprească confuziunea patrimoniilor cât şi să asigure restituirea moştenirii, dacă s-ar ivi ulterior moştenitori”.
Contrar opiniei expuse mai sus, într-o altă argumentare „raţiunile care justifică necesitatea inventarului în cazul moştenitorilor persoane fizice, nu mai sunt valabile în cazul statului”. La baza acestei abordări stă faptul că statul nu are drept de opţiune succesorală, deoarece nu poate renunţa la succesiunea vacantă. Or, necesitatea inventarului apare doar în cazul în care succesibilul ezită între a alege acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar sau renunţarea la succesiune. Statul însă nu poate să renunţe la succesiunea vacantă chiar dacă nu s-a întocmit inventar; el răspunde însă de pasivul succesoral în limitele activului, fiind inadmisibil ca societatea să suporte nelimitat pasivul din patrimoniul unei persoane fizice.
în practica notarială se obişnuieşte ca în cazul succesiunilor care urmează să fie declarate vacante să se procedeze la inventarierea bunurilor succesorale; inventarul poate fi precedat sau urmat de luarea altor măsuri de conservare, ca punerea sigiliului sau predarea bunurilor către un curator special (art.72 din Legea nr. 36/1995).
Inventarul este o procedură necesară în succesiunile ce urmează să fie declarate vacante pentru faptul că notarul public în efectuarea ei poate găsi înscrisuri referitoare la bunurile defunctului, inclusiv un posibil testament a cărui existenţă nu era cunoscută, dar care poate să schimbe soluţia cauzei succesorale. De asemenea, sumele de bani, hârtiile de valoare, cecurile sau alte valori găsite la inventariere trebuie depuse în depozit notarial sau la o instituţie specializată, facându-se menţiune în procesul-verbal de inventariere (art. 73 alin. 1 din Legea nr.36/1995). Nu în ultimul rând, inventarul reprezintă o trecere în revistă fidelă şi exactă a bunurilor care intră în masa succesorală, o modalitate de a identifica activul şi pasivul, dar întocmirea lui nu este condiţionată de aplicarea prevederilor art. 705 din Codul civil altfel spus, statul va răspunde de datoriile succesiunii doar în limitele activul chiar dacă procedura de inventariere nu a fost îndeplinită.
în doctrină s-a susţinut că statul răspunde pentru pasiv în limitele activului dobândit chiar dacă este gratificat, dacă prin testament conferă o vocaţie universală la moştenire; susţinerea este justificiată de faptul că nici în această situaţie statul nu ar putea să răspundă dincolo de limitele activului.
în art. 73 alin. final legiuitorul prevede expres că „în succesiunea în care există indicii că urmează a fi declarată vacantă, notarul public va putea încredinţa administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat cu înştiinţarea autorităţii administrativ-teritoriale
Notarul public poate desemna drept curator un reprezentant al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, organ abilitat să preia bunurile succesorale după eliberarea certificatului de vacanţă succesorală. De altfel această autoritate trebuie citată pe parcursul dezbaterii succesiunii, deşi alin.3 al art.75 din Legea nr. 3 6/1995 nu o identifică.
b) O problemă legată de această răspundere pentru pasiv circumstanţiată la activ este în ce măsură statul poate fi ţinut să respecte obligaţiile asumate de decujus prin antecontract de vânzare-cumpărare. După cum se ştie, obligaţia ce ia naştere ca urmare a antecontractului este o obligaţie de a face, adică de a încheia actul de vânzare-cumpărare, obligaţie patrimonială care se poate transmite prin moştenire.
Astfel, dacă decujus a avut calitatea de promitent-vânzător, statul ca moştenitor al acestuia poate fi obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare, la preţul şi în condiţiile stabilite prin antecontract, transmiţând beneficiarului-cumpărător dreptul de proprietate asupra bunului. în această situaţie, certificatul de vacanţă succesorală va include în masa succesorală atât imobilul care nu a ieşit din patrimoniul defunctului, cât şi precizarea obligaţiei de a face, asumate de proprietar.
Dacă defunctul avea calitatea de beneficiar-cumpărător care a plătit total sau parţial preţul vânzării, statul ca moştenitor poate cere pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, după cum poate încheia contractul şi pe cale amiabilă, prin intermediul notarului public. în acest caz se poate elibera certificat de vacanţă succesorală în conţinutul căruia se va include dreptul de a cumpăra imobilul, cu precizarea obligaţiilor asumate pentru a putea beneficia de aceasta în condiţiile antecontractului.
De asemenea, dacă antecontractul cuprinde o clauză de dezicere, statul ca moştenitor poate plăti sau primi arvuna dacă nu se mai încheie contractul de vânzare - cumpărare.
3. Statul nu beneficiază de un drept de opţiune succesorală.
Conform art. 686 din Codul civil „nimeni nu e obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”. Cu toate acestea, statul nu poate renunţa la moştenirea vacantă întrucât dacă ar face-o, bunurile succesorale i-ar reveni tot lui ca rămase fară stăpân, în temeiul art. 646 din Codul civil.
Deoarece statul nu beneficiază de dreptul de opţiune, acestuia nu-i poate fi aplicat termenul de prescripţie, prevăzut de art.700 din Codul civil; din contră, dreptul lui de a culege succesiunea vacantă se naşte la expirarea acestui termen. În consecinţă, statul poate cere oricând eliberarea certificatului de vacanţă succesorală, iar notarul public sau instanţa judecătorească o pot constata nelimitat în timp.
În literatura de specialitate se apreciază că statul poate să renunţe la succesiune dacă este instituit legatar, indiferent de felul legatului (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular).
Considerăm că în această situaţie problema se rezolvă diferenţiat.
Astfel:
soluţia propusă de doctrină este valabilă dacă prin renunţarea statului la succesiunea testamentară aceasta poate fi culeasă de alți moștenitori, legali sau testamentari;
dacă însă aceştia nu există, sunt nedemni ori renunţători, înseamnă că bunurile obiect al legatului s-ar cuveni tot statului, dar ca succesiune vacantă, în această ultimă situaţie, renunţarea la moştenire ar fi doar formală schimbând numai temeiul juridic în baza căruia succesiunea este culeasă de stat: în loc de legatar, moştenitor al succcsiunii vacante. Renunţarea nu s-ar justifica nici în cazul legatului cu titlu particular a cărei culegere nu este condiţionată de executarea vreunei obligaţii.
4. Statul este moştenitor sezinar.
Potrivit unei opinii , statul nu are sezina. Codul civil (art. 653) îl obligă să ceară justiţiei punerea în posesiune”. Autorul acestei opinii, aprecia că:
„statul va trebui să ceară punerea sa în posesiune sub forma eliberării de către notarul de stat competent, a certificatului constatând vacanţa moştenirii (art. 24 din Decretul nr. 40/1953), căci procedura punerii în posesiune a trecut în competenţa notariatului de stat. ”4
Această opinie a fost reluată şi susţinută pe ideea că art. 653 din Codul civil conferă sezina doar unora dintre moştenitorii legali ai defunctului şi anume descendenţilor şi ascendenţilor. „Ceilalţi moştenitori şi statul beneficiar al succesiunii vacante trebuie însă să ceară trimiterea în posesie, lucru ce implică îndeplinirea unor formalităţi şi efectuarea unor verificări ale titlului de moştenitor al celui care cere acest lucru. Aşadar, statul nu se bucură de sezină, motiv pentru care trebuie sa ceara punerea în posesie, lucru care, practic se realizează prin eliberarea certificatului de vacanţă succesorală. Verificările necesare trimiterii în posesie a statului se pot face şi direct de instanţa de judecată învestită cu judecarea unei acţiuni prin care statul acţionează pentru valorificarea unui drept succesoral sau simetric invers, prin care un terţ acţionează în judecată statul în calitate de beneficiar al succesiunii vacante pentru îndeplinirea unei obligaţii făcând parte din patrimoniul succesoral”.
în doctrină s-a propus şi o soluţie intermediară, potrivit căreia „statul nu are nevoie de o trimitere în posesie propriu-zisă, dar pentru a putea prelua moştenirea trebuie să ceară eliberarea de către notariatul de stat a certificatului de vacanţă succesorală ”.
Fără a fi tranşantă într-un sens sau altul, în aceeaşi ordine de idei se înscrie şi ultima opinie pe care o cităm; se apreciază că obligaţia statului „de a răspunde de datoriile şi sarcinile succesiunii în limitele activului succesoral nu poate să atârne de împrejurarea că el ar înţelege sau nu să ceară punerea sa în posesie prin eliberarea certificatului de vacanţă succesorală ”.
într-adevăr, art. 85 din Legea nr. 36/1995, care preia dispoziţia art. 26 din Decretul nr. 40/1953, prevede că notarul public are obligaţia să elibereze certificatul de vacanţă succesorală la cererea reprezentantului statului după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii; legea nu condiţionează exercitarea acestui drept de obţinere a actului notarial.
în consecinţă, statul poate să intre în stăpânirea bunurilor succesorale şi să exercite drepturile şi acţiunile dobândite de la defunct sau intrate în moştenire ulterior, fară a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii sale de moştenitor.
Certificatul de vacanţă succesorală
1. O scurtă cercetare istorică
Nu se poate vorbi despre certificatul de vacanţă succesorală anterior înfiinţării notariatului de stat.
După cum se ştie, acest eveniment a fost marcat de Decretul nr. 79 din 31.03.1950 al Consiliului de Stat, precum şi de Decizia ministrului Justiţiei nr. 1827/1950, ambele referitoare la organizarea notariatului de stat.
Iniţial, dezbaterea succesiunilor nu intra între procedurile date prin aceste acte normative în competenţa notariatului de stat; această atenţie i-a fost conferită prin intrarea în vigoare a Decretului nr. 40/1953.
Art. 26 din acest decret (în formularea de după republicarea din 7 decembrie 1960), prevedea următoarele:
Dacă după trecerea termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii notarul de stat nu constată existenţa vreunui moştenitor care să fi acceptat succesiunea, el eliberează la cererea organului financiar certificat că succesiunea este vacantă
Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, prevederile art. 25 se aplicau corespunzător şi certificatului de vacanţă succesorală.
Art. 25 cuprindea următoarele dispoziţii: după eliberarea certificatului de moştenitor nu se poate elibera un alt certificat;
cei cu pretenţii la moştenire sau prejudiciaţi în alt mod prin eliberarea ori cuprinsul certificatului pot cere în justiţie anularea lui şi stâbilirea drepturilor lor.
În acelaşi act normativ se preciza că, până la anularea prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în ce priveşte calitatea de moştenitor şi cota sau bunurile ce revin fiecărui moştenitor. Considerăm că aceeaşi forţă probantă a fost conferită şi certificatului de vacanţă succesorală. Importanţa lui este deosebită întrucât la baza opiniei potrivit căreia statul culege succesiunea vacantă în calitate de moştenitor stă şi dispoziţia legală care dă în sarcina notarului de stat eliberarea certificatului de vacanţă succesorală.
în cazul succesiunii vacante, calitatea de moştenitor a statului se constata pentru bunurile cuprinse în masa succesorală. Dacă pentru o parte din bunuri existau moştenitori (de exemplu, legatari cu titlu particular) sau o parte de moştenire se cuvenea moştenitorilor legali (de exemplu rezervatarii dezmoşteniţi în limitele cotităţii disponibile) pentru aceştia se elibera certificat de moştenitor, de obicei separat de cel de vacanţă succesorală.
în practica notarială au existat şi situaţii în care prin acelaşi certificat (intitulat de moştenitor şi vacanţă succesorală) se stabileau atât drepturile moştenitorilor cât şi cele ale statului.
în fine, ultimul alineat al art.25 se referea la ipoteza anulării certificatului de moştenitor, situaţie în care se proceda la eliberarea unui nou certificat potrivit hotărârii judecătoreşti.
Aplicată corelativ, această dispoziţie ar însemna că şi în cazul anulării certificatului de vacanţă succesorală, s-ar putea elibera ulterior certificatul de moştenitor dacă motivul anulării consta în apariţia unui moştenitor care pretindea succesiunea. Anularea certificatului de vacanţă succesorală nu a fost însă o soluţie des întâlnită în practică. în realitate, practica judiciară s-a confruntat mai frecvent cu exercitarea petiţiei de ereditate de către moştenitorul care nu era în posesia bunurilor succesorale împotriva statului care le deţinea.
O ultimă precizare se referă la situaţia în care în cuprinsul certificatului de vacanţă succesorală erau incluse bunuri imobile; acest act se transcria la notariatul de stat în raza căruia era situat imobilul, pentru că notariatul avea atribuţia să îndeplinească şi lucrările de publicitate imobiliară. în regimul de carte funciară reglementat de Decretul nr. 115/1938, certificatul de vacanţă succesorală constituia un temei pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate pe numele statului, operaţie care avea efect constitutiv de drept.
2. Reglementare actuală
Procedura de eliberare a certificatului de vacanţă succesorală este în prezent reglementată de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale în legătură cu care se impun a fi făcute mai multe precizări.
Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută în condiţiile articolului 68 din lege, de orice persoană interesată, de procuror precum şi de secretarul consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoştinţă că moştenirea cuprinde bunuri imobile. Persoană interesată este cea care prezintă un drept în legătură cu succesiunea (de exemplu, creditorul sau debitorul) cât şi cea care prezintă un interes; în această categorie nu intră notarul public, astfel încât nici în cazul vacanţei succesorale acesta nu se poate sesiza din oficiu, cu dezbaterea procedurii succesorale.
După ce constată că este legal sesizat, notarul public va proceda la citarea statului prin reprezentantul său, potrivit art.85 din lege. Acest reprezentant este autoritatea administraţiei publice competentă să preia bunurile.
Potrivit art.5 alin.8 din Hotărârea Guvernului nr. 731 din 4 iulie 2007privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, “în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţi şi sunt citate de notarii publici în cadrul procedurii succesorale. Reprezentarea acestora în cadrul procedurii succesorale se face prin serviciul (biroul) juridic din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti ”.
în practică, notarul public dispune şi citarea la ultimul domiciliu al defunctului precum şi prin publicitate, în condiţiile art.95 din Codul de procedură civilă. Citarea prin publicitate se face nu numai prin publicarea citaţiei în Monitorul Oficial sau într-un ziar mai răspândit ci şi prin afişarea ei pe uşa biroului notarial la care este înregistrată cauza succesorală. Dacă această cerinţă nu a fost respectată, procedura nu este legal îndeplinită deoarece textul la care ne-am referit mai sus cuprinde ambele ipoteze: afişarea citaţiei şi publicarea ei. Despre îndeplinirea procedurii de citare prin afişare trebuie să ateste persoana desemnată de notar în acest sens care, acţionând în calitate de agent procedural, va completa corespunzător partea a -Il-a a formularului de citaţie. De remarcat, că publicarea în ziar trebuie să aibă loc cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru dezbaterea cauzei.
Până la emiterea certificatului de vacanţă succesorală, notarul public poate încredinţa administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat, cu încunoştinţarea autorităţii administraţiei administrativ-teritoriale (art. 73 alin.3 din lege şi art. 77 alin. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995).
Din textele la care am făcut referire, rezultă că notarul public va putea dispune atât inventarierea bunurilor succesorale cât şi alte măsuri de conservare cum sunt: plmerea de sigilii şi desemnarea unui curator căruia îi va încredinţa bunurile succesorale.
Dacă direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti sunt persoane juridice cărora li se predau bunurile din succesiunile vacante, adică sunt reprezentanţii statului în această materie, considerăm că persoanele indicate de aceste organe ar trebui să participe efectiv, la toate actele de procedură făcute de notarul public până la eliberarea certificatului de vacanţă succesorală; ne referim la inventarierea bunurilor şi, mai ales, la luarea măsurilor de conservare a acestora. Acestea constituie nu numai un drept dar şi o obligaţie a respectivelor autorităţi, menite să contribuie la o identificare cât mai exactă a acestor bunuri şi la luarea celor mai adecvate măsuri pentru conservarea lor corespunzătoare.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr.731/2007, bunurile provenind din succesiuni vacante, transmise direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti se valorifică, de regulă, prin licitaţie publică. De la acest principiu fac excepţie următoarele cazuri:
Art.22 alin.(3) Bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, grevate de datorii înscrise în pasivul succesoral, pot fi valorificate direct către titularul dreptului de creanţă, cu condiţia ca acesta să îşi exprime opţiunea de cumpărare şi să ofere preţul stabilit de comisia de evaluare în baza raportului de expertiză tehnică sau de evaluare, în termen de 30 de zile de la data primirii înştiinţării în acest sens din partea organului de valorificare. în acest caz, creanţa asupra statului, atestată de certificatul de vacanţă succesorală, se stinge prin compensare cu creanţa statului asupra cumpărătorului, reprezentând contravaloarea imobilului, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după achitarea de către cumpărător a diferenţei în contul 50.85 “Disponibil din valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului”.
(4) Diferenţa dintre contravaloarea imobilului şi datoria care grevează imobilul se achită în termen de 60 de zile de la depunerea ofertei de cumpărare, în caz contrar, precum şi în cazul în care titularul dreptului de creanţă nu şi-a exprimat opţiunea de cumpărare în condiţiile şi termenul de mai sus, se procedează la valorificarea imobilului prin licitaţie publică. în acest caz, termenul prevăzut la alin.(2) lit. b) curge de la data la care se trece la valorificarea prin licitaţie publică. Contractul de vânzare-cumpărare se încheie în formă autentică, în termen de 30 de zile de la data achitării diferenţei prevăzute mai sus.
(6) Bunurile imobile deţinute de stat în cota indiviză se valorifică direct către coproprietari, dacă aceştia oferă cel puţin preţul stabilit de comisia de evaluare pe baza raportului de expertiză tehnică sau de evaluare, în termen de 30 de zile de la data înştiinţării în acest sens de către organele de valorificare, şi achită integral suma în termen de 60 de zile de la data depunerii ofertei de cumpărare. în caz contrar, se procedează la valorificarea imobilului prin licitaţie publică.
(7) în cazul în care unii dintre coproprietari nu depun oferta de cumpărare în termenul de mai sus, vânzarea directă a cotei deţinute de stat se face către cei care au depus oferta. în cazul acestor bunuri imobile nu se aplică termenul prevăzut la alin. (5). Contractul de vânzare-cumpărare se încheie în formă autentică în termen de cel mult 30 de zile de la data achitării sumei prevăzute mai sus.
(8) Bunurile imobile intrate în proprietatea privată a statului, pentru care la data intrării în proprietatea privată a statului există un contract de închiriere în vigoare, pot fi valorificate prin vânzarea directă către chiriaşi, daca oferă cel puţin preţul stabilit de comisia de evaluare pe baza raportului de expertiză tehnică sau de evaluare, în termen de 30 de zile de la data notificării în acest sens de către organele de valorificare, şi achită integral suma în termen de 60 de zile de la data depunerii ofertei de cumpărare.
(9) în cazul în care chiriaşii aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (8) nu îşi exprimă oferta de cumpărare sau nu achită suma datorată în termenele precizate la alin. (8), se procedează la valorificarea bunurilor prin licitaţie publică. în acest caz, termenul prevăzut la alin. (2) lit. b) curge de la data la care se trece la valorificarea prin licitaţie publică.
Am considerat util să facem referire la aceste prevederi legale deoarece, de regulă, obligaţia de plată a onorariului stabilit pentru eliberarea certificatului de vacanţă succesorală este adusă la îndeplinire de reprezentantul statului doar după valorificarea bunurilor succesorale; în acest context, obligaţia de a încheia unele acte de transmitere a bunurilor imobile în formă autentică vine în sprijinul cunoaşterii momentului când statul trebuie să-şi execute această obligaţie legată de atribuirea succesiunii.
De asemenea, există posibilitatea atribuirii în folosinţă gratuită a imobilelor ce provin din succesiunile vacante. Art.22 alin.(5) din Hotărârea Guvernului nr.731/2007 dispune următoarele. bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, ce provin din succesiuni vacante, constând în locuinţe, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, care nu se valorifică în termen de 180 de zile de la data evaluării, cu respectarea procedurii de valorificare prin licitaţie publică, pot fi atribuite cu titlu gratuit ministerelor, altor autorităţi publice centrale şi organelor deconcen-trate ale acestora, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale, prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, la propunerea organelor de valorificare, însoţită de solicitarea instituţiilor interesate, sau direct la solicitarea instituţiilor interesate.
In actul normativ mai sus - arătat se precizează, de asemenea, faptul că acest certificat de vacanţă succesorală constituie titlul de proprietate al statului asupra bunurilor pe care le cuprinde (art.5 alin.7).
Această prevedere contravine opiniei, exprimată de doctrină şi de practica judiciară, potrivit căreia certificatul de moştenitor nu are efect constitutiv de drept. Asemenea acestui certificat şi certificatul de vacanţă succesorală are caracter declarativ, deoarece dobândirea succesiunii de către stat operează retroactiv de la data morţii lui decujus, potrivit regulilor generale.
Prin susţinerea caracterului constitutiv al certificatului de vacanţă succesorală, ar însemna să se admită că între momentul deschiderii succesiunii şi data eliberării lui moştenirea a rămas fară titular (hereditas iacens), ceea ce în dreptul nostru este inadmisibil, indiferent de calificarea naturii juridice a dreptului pe care statul îl are asupra succesiunii vacante8 (de moştenitor sau de titular al suveranităţii).
în concluzie, certificatul de vacanţă succesorală are caracter declarativ, făcând doar dovada calităţii de moştenitor a statului şi constatând bunurile ce compun masa succesorală a lui decujus; fiind un instrument care probează calitatea de moştenitor, certificatul de vacanţă succesorală nu poate fi considerat un titlu translativ de proprietate. în schimb, succesiunea vacantă constituie, prin ea însăşi, un mod de dobândire a proprietăţii în sensul dispoziţiilor art.644 din Codul civil.
Pentru a epuiza subiectul, se impun a fi făcute încă două precizări:
Notarul public nu poate elibera un certificat de moştenitor sau de legatar testamentar unei persoane cu pretenţii la succesiune dacă în cauză se eliberase deja un certificat de vacanţă succesorală (art. 88 din Legea nr.36/1995). Toţi cei prejudiciaţi prin eliberarea sau cuprinsul certificatului de vacanţă succesorală trebuie să se adreseze instanţei pentru stabilirea drepturilor lor, notarul public putându-le elibera certificatul de moştenitor sau legatar doar pe baza unei hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile.
Dacă statul a fost gratificat prin testament ca legatar universal, cu titlu universal sau cu titlu particular urmează a i se elibera un certificat de legatar (adică de moştenitor), iar nu unul de vacanţă succesorală.
Alături de reprezentanţii doctrinei, considerăm că voinţa lui decujus de a gratifica statul trebuie să primeze faţă de dreptul acestuia de a culege succesiunea vacantă, care intervine doar în lipsa moştenitorilor legali şi a legatarilor testamentari.
Considerăm, de asemenea, că este corectă soluţia potrivit căreia statului i se poate elibera certificat de legatar cu titlu particular pentru un anumit bun care i-a fost testat sau certificat de legatar cu titlu universal pentru o masă de bunuri (de exemplu, toate bunurile mobile) ca ulterior să i se elibereze certificat de vacanţă succesorală pentru restul bunurilor, în lipsă de moştenitori legali sau testamentari.
După cum s-a arătat, dispoziţii referitoare la succesiunea vacantă se regăsesc în Ordonanţa nr. 14 din 31.01.2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
Potrivit art. 1, bunurile de orice fel intrate în proprietatea privată a statului se valorifică în condiţiile acestei ordonanţe, de către Ministerul Finanţelor Publice prin organe de valorificare abilitate. Termenii organe de valorificare şi deţinător de bunuri sunt definite în art. 2. Despre succesiunile vacante se vorbeşte doar în capitolul 4 al ordonanţei, intitulat Atribuirea cu titlu gratuit a unor categorii de bunuri intrate în proprietatea privată a statului” care prevede că Ministerul Finanţelor Publice poate transmite sau, după caz, propune guvernului transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri supuse valorificării, către unele persoane fizice şi juridice. Astfel, bunurile imobile care provin din succesiunile vacante se pot transmite cu titlu gratuit ministerelor şi autorităţilor publice centrale şi locale prin hotărârea guvernului iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, cu destinaţia de locuinţe de serviciu. Excepţie fac imobilele deţinute de stat în cote indivize cu alţi coproprietari ( art. 9 alin 1 lit. f).
în practica notarială s-a pus problema dacă se poate elibera certificat de vacanţă succesorală în situaţia în care în masa succesorală intră numai dreptul de concesiune asupra unui loc de înmormântare, numit adesea, loc de veci.
In această situaţie, în baza actului de concesiune, proprietarul - de regulă unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia funcţionează cimitirul -transmite titularului dreptului de concesiune doar folosinţa bunului; folosinţa se poate retransmite la moartea titularului dreptului de concesiune dar cu condiţia să existe un moştenitor, legal sau testamentar, persoană fizică ce urmează să folosească bunul potrivit destinaţiei. Dacă de pe urma titularului dreptului nu a rămas niciun moştenitor persoană fizică, soluţia de vacanţă succesorală nu este conformă cu legea; titularul concesiunii neavând un drept de dispoziţie juridică asupra bunului concedat nu îl poate transmite în proprietate altei persoane, deci nici statului ca titular al succesiunii vacante.
De altfel, art.5 alin.2 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor exclude ca o persoană jurdică de drept public, cum este statul, să deţină calitatea de concesionar. Deşi actul normativ nu se aplică, de regulă, concesionării locurilor de veci, acest principiu se dovedeşte a fi în spiritul constatării că statul nu poate dobândi, în acest caz, prin succesiune vacantă, dreptul de concesiune.
Ne aflăm în situaţia unei cauze de încetare a dreptului de concesiune, iar notarul public va soluţiona dosarul succesoral prin “clasare ca fară obiect”, constatând că de pe urma defunctului nu au rămas bunuri şi nici moştenitori. Dacă ulterior se constată că de cujus avea în proprietate bunuri, pentru acestea se poate elibera certificat de vacanţă succesorală.
IV. Succesiunea vacantă în reglementarea noului Cod civil aprobat prin Legea nr.287/2009 -moştenirea vacantă este reglementată de art. 1135-1140 din Codul civil. în definirea ei, legiuitorul a avut în vedere atât lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, cât şi situaţia în care vocaţia acestora este restrânsă doar la o parte din moştenire (art.1135). în continuare, Codul civil reia din cuprinsul Legii nr.36/1995
unele dispoziţii referitoare la înştiinţarea titularului şi la administrarea provizorie a bunurilor moştenirii prin desemnarea unui curator special.
Un element de noutate aduce Codul civil prin instituirea procedurii somării succesibililor. Astfel, dacă a trecut un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii şi nu s-a prezentat niciun succesibil, la cererea oricărei persoane interesate, notarul îi va soma pe toţi succesibilii printr-o publicaţie făcută atât la locul deschiderii succesiunii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral cât şi într-un ziar de largă circulaţie. Textul face referire expresă la împrejurarea că, pentru îndeplinirea ei, cheltuielile efectuate sunt suportate de succesiunea vacantă. Prin somaţie, eventualii succesibili sunt anunţaţi să se prezinte la biroul notarial în termen de cel mult două luni de la publicarea ei. Conform alin.2 al art. 1137, dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata că moştenirea este vacantă.
Spre deosebire de reglementarea în vigoare, noul Cod civil stabileşte o procedură specială care stă la baza eliberării certificatului de vacanţă succesorală.
Dreptul de a culge moştenirea vacantă nu mai revine statului, ci unităţii administrativ-teritoriale (comuna, oraşul sau municipiul) în a cărei rază teritorială se află bunurile la data deschiderii moştenirii. Art. 1138 Cod civil precizează că aceste bunuri intră în domeniul privat al titularului dreptului. Din interpretarea ultimei teze a acestui articol rezultă că este posibil ca autorul succesiunii să dispună prin testament ca bunul să intre în patrimoniul altei persoane juridice decât cea care ar culege-o în cazul succesiunii vacante, dar este interzisă dispoziţia testamentară care, fară a cuprinde un legat, ar urmări să-l înlăture pe titularul stabilit de lege de la culegerea succesiunii vacante. în continuare se precizează că titularul moştenirii vacante intră în stăpânirea de fapt a acesteia “de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire or la împlinirea termenului prevăzut de art. 1137, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut. Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale”.
De asemenea, se dispune că titularul dreptului asupra succesiunii vacante suportă pasivul numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral. De altfel, la această soluţie s-a oprit noul cod şi în privinţa celorlalţi moştenitori, legali sau testamentari (art. 1114 alin.2).
Potrivit art. 1140 din Codul civil, chiar dacă s-a constatat vacanţa moştenirii, moştenitorii legali sau testamentari pot exercita petiţia de ereditate împotriva titularului dreptului; se înlătură astfel expres necesitatea de a se recurge la anularea certificatului de vacanţă succesorală.
În încheiere, ţinem să precizăm că dispoziţiile art.1138 din noul Cod civil se corelează cu cele ale art.553 alin.2 potrivit cărora, moştenirile vacante se constată prin certificat de vacanţă succesorală şi intră în domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară; de asemenea, cu prevederile art.963 (în cuprinsul căruia se înscriu titularii dreptului de moştenire legală). Astfel, alin.3 al aceluiaşi articol dispune următoarele: în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.
| ← Selecţionarea documentelor notariale | Obligațiile notarului, drept notarial vs. drept succesoral → |
|---|